Universitatea Craiova a rămas cu conturile goale. Mihai Rotaru cere ajutor de la stat prin programul IMM Invest

Antena Sport Publicat: 2 mai 2020, 16:26

Comentarii
Universitatea Craiova a rămas cu conturile goale. Mihai Rotaru cere ajutor de la stat prin programul IMM Invest

Universitatea Craiova a apelat la IMM Invest

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mihai Rotaru a apelat la programul IMM Invest în încercarea de a obține credite garantate de stat, cu dobândă zero. Poate primi până la 10.000.000 de lei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Universitatea Craiova s-a înscris în programul IMM Invest

Cei de la bugetul.ro au descoperit că alb-albaștrii au demarat demersurile necesare pe 28 aprilie. Vor avea o misiune dificilă în a încerca de a face rost de lichidități. În primele trei zile de la deschiderea sesiunii s-au înregistrat peste 37.000 de cereri. Plafonul de garanții, de 15 miliarde de lei, a fost deja depășit.

Universitatea are și altfel de probleme în această perioadă. Gustavo a revenit în țară, din Anglia, și a fost băgat direct în carantină de autorități. Într-o situație similară va fi și Mirko Pigliacelli, în momentul în care va găsi soluții pentru a se întoarce în Bănie. În momentul de față este blocat la Roma.

Jucătorii lui Papură au început pregătirile încă de pe 21 aprilie. Ședințele de antrenament se fac în efectiv redus. Oltenii sunt pe pe locul 3 în Liga 1, la patru puncte în spatele liderului CFR Cluj. 

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Pe ce loc va termina Nuno Campos cu Dinamo în primul sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
20:46

VideoJurnal Antena Sport | David, file de poveste!

20:45

LIVE TEXTRomânia – Ţara Galilor 0-0, ACUM. Echipa de start trimisă în teren de Gică Hagi

20:14

Modificare în lotul naţionalei înainte de duelul cu Ţara Galilor

19:34

VIDEO. Moment controversat după finala Roland Garros. A afişat steagul Rusiei şi reacţia a venit imediat

19:13

E oficial: Nuno Campos, noul antrenor al lui Dinamo! “Are obiectiv clasarea echipei pe locurile 1-3”

19:06

“Vă opriți? Sau vă opresc eu!”. Scandal după eliminarea CSM-ului din Liga Campionilor. Crina Pintea, vizată

1 UPDATEAjunge Marius Şumudică la CFR Cluj? Anunţul clar făcut de Neluţu Varga 2 Cele două transferuri cerute de Zeljko Kopic la Dinamo, înainte de plecare: „De acolo a plecat discuția” 3 Dosar penal și permis suspendat pentru antrenorul din Liga 1! A fost depistat beat la volan 4 Sepsi negociază pentru primul transfer al verii! Nou-promovata vrea un fost jucător de la Universitatea Craiova 5 Din Liga 2 direct în Champions League! Lovitură pentru FCSB 6 “A semnat!”. Gigi Becali, anunțul momentului la FCSB
Citește și