FCSB a pierdut primul meci de Liga 1 de la revenirea lui Laurențiu Reghecampf, 0-1 pe terenul celor de la Universitatea Cluj. Deși a dominat o bună parte din meci, FCSB nu a reușit să înscrie și a fost pedepsită de Jovo Lukic pe final de meci.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mihai Stoica, președintele celor de la FCSB, a făcut o analiză a oamenilor din atac după partida cu Universitatea.

Probleme în atac pentru FCSB

Cea mai mare problemă pentru FCSB în acest moment: atacul, în special în zona centrală.

„Stoian nu este număr 9. Miculescu trece printr-o perioadă în care este mult sub potențialul său, chiar dacă a avut și unele probleme personale care s-au rezolvat. Am fost superiori la Cluj în condițiile în care am avut trei jucători sub nivelul obișnuit: Miculescu, Korenica și Cissotti, până la accidentare. Cissotti a suferit o leziune musculară la gambă, probabil o ruptură. Mâine (astăzi) va face investigații și vom decide dacă merge la Belgrad, la Marijana Kovacevic. Oricum trebuie să vedem dimensiunile și dacă poate să intervină Mariana sau nu, dacă e lângă tendon sau nu. În cel mai bun caz va fi apt imediat după pauza internațională, dacă nu, va lipsi încă o săptămână sau două. Iar Garita este și el indisponibil pentru o lună” a spus Mihai Stoica la Fanatik.

Președintele celor FCSB a vorbit și despre revenirea lui Denis Drăguș, cel care a prins primele minute cu Laurențiu Reghecampf la partida cu U Cluj.

„A încercat câteva acțiuni individuale, pentru că a intrat într-un moment în care noi pierdusem puțin din turație. A avut câteva acțiuni reușite și a fost foarte aproape, a avut bara. E un jucător care oricând poate să inventeze ceva. Este important să-și câștige ritm și să joace mai aproape de poarta adversă. Acum a coborât pentru că, efectiv, voia mingi și nu ajungeau mingile la el. Dacă vom fi la nivelul la care am fost în prima jumătate a meciului, cu el în față cred că vom fi mult mai puternici. A fost singurul care a fost periculos în ultimele 20 de minute. Denis a fost programat să joace 20-25 de minute. Va fi gata să joace poate 45 de minute la meciul cu Corvinul. E foarte complicat și să joci împotriva unei echipe ca Universitatea Cluj și să-i ai în teren pe Drăguș, Boutoutaou, Stoian. Ai nevoie și de jucători care să care pianul” a mai spus Mihai Stoica.