Laurențiu Reghecampf va deveni în zilele următoare oficial noul antrenor de la FCSB, asta în ciuda zvonurilor apărute în presa din Tunisia, privind un posibil conflict între el și oficialii clubului Esperance Tunis.
Mihai Stoica a pus capăt tuturor speculațiilor și a anunțat deja când își va intra în rol înlocuitorul lui Marius Baciu, respectiv când va conduce primul antrenament.
Laurențiu Reghecampf va conduce primul antrenament la FCSB
Laurențiu Reghecampf pare să își fi rezolvat problemele în Tunisia, iar tehnicianul român este gata să o preia pe FCSB, după umilința suferită de gruparea roș-albastră pe terenul Universității Craiova.
Mihai Stoica a făcut marele anunț așteptat de fani și a confirmat și când va avea loc primul antrenament sub comanda noului tehnician de la FCSB.
„Mi-a spus clar că are o clauză conform căreia, dacă plătește el trei salarii, poate să plece. Astea sunt fake-news (n.r. Despre ce a scris presa de acolo azi) Joi o să conducă primul antrenament.
Nici nu se pune problema, sigur că da. (n.r. Despre posibilul litigiu la FIFA) Toate informațiile mele sunt de la Reghe, nu există nicio problemă. Vor veni în țară înainte de antrenament (n.r. râde). Va susține o conferință de presă joi după-amiază”, a declarat Mihai Stoica, potrivit primasport.ro.
Când debutează Reghecampf pe banca FCSB
Laurențiu Reghecampf va debuta pe banca celor de la FCSB imediat după pauza internațională. Primul meci al roș-albaștrilor este programat pe data de 10 octombrie, atunci când aceștia vor primi vizita Oțelului, pe Arena Națională.
Antrenorul român este așteptat să ajungă la București în cursul zilei de miercuri, urmând ca joi să aibă loc prezentarea oficială în calitate de tehnician al roș-albaștrilor.
- Revine Mihai Pintilii la FCSB? Gigi Becali a făcut anunțul, după ce tehnicianul a rămas liber de contract
- Laurenţiu Reghecampf, la FCSB! Când va fi prezentat
- Transferat de Gigi Becali dimineața, seara juca în Liga Europa: „Am venit de pe plajă, din Grecia!”
- OFICIAL | Marius Baciu a plecat de la FCSB. Anunţul oficial al roş-albaştrilor
- Pintilii şi-a dat demisia! Se întoarce la FCSB? Prima reacție a tehnicianului



































