Laurențiu Reghecampf și-a reziliat contractul cu Esperance Tunis și va reveni la FCSB. El urmează să fie prezentat oficial chiar astăzi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Plecarea de la Esperance, cea mai populară echipă din Tunisia, nu a fost însă facilă.

Critici dure pentru Reghecampf

Plecarea lui Laurențiu Reghecampf de la Esperance Tunis a fost analizată la postul de televiziune Al-Arabiya de către un fost internațional tunisian, Anis Ayari, cel care a strâns 26 de selecții pentru echipa națională.

„Readucerea lui Reghecampf a fost o greșeală. În primul rând, din punct de vedere tehnic. Încă o dată, vorbim despre o mare, mare greșeală din partea conducerii clubului. Prestațiile echipei n-au fost bune nici la primul mandat al lui Reghecampf, iar fanii au văzut asta. Esperance e o echipă mare, cu identitate și pedigree. Reghecampf nu e antrenorul potrivit pentru un astfel de club. De aceea, pot să spun chiar că plecarea lui e un lucru bun care se întâmplă pentru Esperance! Dar rămâne de învățat o lecție după această poveste“ a spus Anis Ayari la o emisiune.

Între timp, Reghecampf a ajuns deja în România și urmează să conducă astăzi primul antrenament, anunță Digi Sport.