David Popovici este cu siguranţă iubit de toţi românii pentru performanţele din înot, dar şi pentru modestia aratată, chiar dacă a strâns milioane de euro în conturi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

El şi-a petrecut vacanţa de vară în România, iar acum se pregăteşte să reia antrenamentele. David Popovici a oferit recent un altfel de interviu, pentru Swimming World Magazine. Multiplul campion mondial în probele de 100 și 200 metri liber din natație a spus că ar face schimb de viață pentru o zi cu câinele său. De asemenea, David a precizat că și-ar dori să fie un mecanic foarte bun după ce își va încheia cariera profesionistă.

„Ceea ce voi face după ce mă las de înot ar trebui să aibă de-a face cu mașinile. Mi-ar plăcea să fiu un bun mecanic sau un restaurator de maşini. Iubesc maşinile”, a spus David despre viitorul lui după înot.

Răspunsurile lui David Popovici pentru swimmingworldmagazine.com
Meseria de vis

„Ce mi-ar plăcea să fac după ce mă voi retrage din înotul de performanță trebuie să aibă legătură cu mașinile. Vreau să fiu fie un mecanic foarte bun, fie un restaurator de mașini… sau ambele. Ador mașinile” – David Popovici.

Dacă nu ai fi înotător, la ce sport ai concura?

„Când eram mic, credeam că sunt foarte bun la badminton. Acum cred că era doar tata care mă lăsa să câștig din când în când” – David Popovici.

O opinie nepopulară?

„Nu există nimic mai onorabil decât să fii bun” – David Popovici.

Mâncarea pe care ai putea-o mânca în fiecare zi?

„Burgerii”

Ce melodie asculți de multe ori în ultima vreme?

„Send the Pain Below” de Chevelle.

Serialul tău preferat?

„The Sopranos”. Dacă crezi altceva, pur și simplu te înșeli” – David Popovici

Locul preferat pe care l-ai vizitat datorită înotului?

„Lima, în Peru, pentru mâncare, și Melbourne, în general. De fapt, prietenii pe care mi i-am făcut pe parcurs, în fiecare țară, sunt adevărata recompensă și răspunsul pentru mine” – David Popovici.

Hobby-uri?

„Îmi plac mijloacele de transport periculoase. Am mașini rapide și sunt puține lucruri care îmi plac mai mult decât să fac o plimbare plină de adrenalină cu una dintre ele pe un drum sinuos, duminica dimineața devreme” – David Popovici.

Un fapt amuzant?

„Dorm puțin. Așa a fost întotdeauna” – David Popovici.

Cu cine ți-ai schimba viața pentru o zi?

„Mi-aș schimba viața cu cea a câinelui meu. Sunt foarte curios să văd cum e să mănânci, să dormi, să fii plimbat, să te joci și să fii iubit necondiționat. (Nu că nu aș fi iubit necondiționat de familia mea. Îi iubesc)”, a concluzionat David Popovici.