Armin Gigovic (24 de ani) a marcat primul gol al Bosniei pe Arena Naţională, în victoria cu România (4-2) şi a ţinut să ne umilească şi la finalul partidei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Bosnia ne-a bătut fără drept de apel, iar la finalul duelului contra echipei-experiment trimisă de Hagi pe teren, Gigovic a menţionat faptul că scorul putea fi unul mult mai sever.

Gigovic, după România – Bosnia 2-4: Puteam da 5-6 goluri

”O victorie importantă. Mă bucur că am marcat, dar sunt și mai fericit că am câștigat și am luat aceste trei puncte. Am vrut să avem posesia mingii și să controlăm jocul.

Am fi putut marca cinci sau șase goluri, dar și asta e bine. Știm cu toții că Dzeko este o legendă și că înseamnă mult pentru noi toți. Meciul acela înseamnă mult pentru noi și vrem să luăm 3 puncte”, a spus Armin Gigovic, potrivit sportsport.ba.

România – Bosnia 2-4

România României a fost învinsă, scor 4-2 (3-1), luni seară, de naţionala Bosniei-Herţegovina, în primul meci oficial pe teren propriu din al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Partida de pe Arena Naţională, care a contat pentru Liga Naţiunilor, s-a disputat fără spectatori.

Oaspeţii ne-au arătat încă din start că au venit la Bucureşti să câştige şi Tabakovic a scăpat singur cu Ionuţ Radu, dar a şutat pe lângă poartă, în minutul 7, pentru ca Gigovic să deschidă scorul din centrarea lui Bajraktarevic, cinci minute mai târziu. În minutul 19 Muharemovic a majorat avantajul bosniacilor, înălţându-se nederanjat dintre fundaşii tricolori şi înscriind cu o lovitură de cap.

Primul şut pe poartă al echipei noastre a venit în minutul 22, la execuţia lui Stanciu, mingea fiind respinsă în corner de Zlomislic. După un minut, Bîrligea a trimis din careul mic, însă portarul bosniac a reţinut.

Golul tricolorilor a venit în minutul 29, când Eissat a centrat şi Bîrligea a înscris cu capul. La pauză a fost însă tot o diferenţă de două goluri pe tabelă, pentru că Tabakovic a marcat şi el, în minutul 40.

După pauză, Bajraktarevic a centrat perfect pentru Mahmic şi acesta a înscris cu capul, profitând de o lipsă de reacţie a fundaşilor noştri. Cicâldău a reuşit să înscrie şi el, în minutul 62, cu un gol superb – şut din voleu, de la distanţă, iar Lukic – abia intrat în joc, a ratat în minutul 78, trimiţând puţin pe lângă poartă.

Elevii lui Hagi au trimis mingea în plasă, în minutul 89, prin Bîrligea, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid la Louis Munteanu şi România – Bosnia s-a terminat 2-4, după o prestaţie foarte slabă a „echipei experiment” trimisă de selecţioner pe teren.

Tricolorii sunt ultimii în grupa a 4-a din Divizia B, fără puncte. Următorul meci al României se va disputa vineri, cu Polonia, în deplasare.