Internaționalul român, Darius Olaru, a fost titular în duelul din runda a 2-a a grupei principale din Europa League, dintre Union SG și Real Sociedad, partidă care s-a încheiat cu un egal, 1-1, după golurile semnate de Keita, pentru gazde, respectiv Turrientes, pentru oaspeți.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mijlocașul plecat de la FCSB este un om de bază când vine vorba de meciurile din cupele europene pe care le joacă formația belgiană, el fiind titular și la prima partidă a lui Union SG, 3-0, pe terenul celor de la Viktoria Plzen.

Nota primită de Darius Olaru după Union SG – Real Sociedad 1-1

Darius Olaru a stat pe teren 71 de minute în confruntarea cu Real Sociedad și nu a reușit să-și pună foarte mult amprenta pe joc. Drept dovadă, nota primită din partea celor de la sofascore a fost de 6,4.

În comparație cu colegii săi din primul 11, internaționalul român a fost al 4-lea cel mai slab de pe teren dacă privim strict nota. Pentru cei de la Union SG urmează un duel tot pe teren propriu, cu Happoel Beer Sheva, săptămâna viitoare.

Startul de sezon a fost unul în care mijlocașul român și-a găsit cu greu locul în echipă în partidele din campionat, având doar 2 prezențe până în acest moment, același număr pe care l-a atins și în Europa League. Chiar și aceste condiții, Olaru a bifat un gol în actuala stagiune și privește cu speranță la următoarele partide.