„Există interes din partea unui investitor!” Anunț uriaș pentru Steaua, fanii visează din nou la promovare!
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a făcut un nou anunț cu privire la viitorul Stelei București, asta în condițiile în care sunt toate șansele să fie înlocuit zilele următoare: în guvernul lui Luca Niculescu, propunerea de Ministru al Apărării este Radu Oprea.
Totuși, Miruță spune că ultima evoluție a situației în ceea ce o privește pe Steaua va face astfel încât clubul să aibă drept de promovare.
Ajunge Steaua în Liga 1?
Miruță spune că marele obstacol rămas este legat de modificarea legislației, astfel încât să poată fi înființată o nouă societate comercială. Un element cheie, însă aceste demersuri ar trebui continuate în viitorul guvern pentru ca Steaua să poată promova.
„Cum rămâne cu Steaua? Pentru optimizarea activității la club am dispus mutarea coordonării activității de la Steaua către secretarul general al Ministerului Apărării.
Cu implicarea unuia dintre membrii generației de aur, am făcut pași pentru mult muncita și mult așteptata asociere în vederea promovării. Există interes din partea unui investitor suficient de mare pentru nevoia financiară a clubului, discuțiile începând să prindă contur. Mai trebuie, însă, modificată legea de organizare a Ministerului Apărării, astfel încât să poată fi înființată o nouă societate comercială, varianta cerută în discuțiile cu toți potențialii investitori de până acum. Această etapă nu a putut fi legal parcursă în cele 5 luni de guvern interimar.
Am toată convingerea că lucrurile începute pentru a duce Steaua la adevăratul potențial nu vor mai putea fi oprite de nicio forță politică. Suporterii și sportivii Stelei merită asta și au puterea să ghideze politicul într-acolo” a anunțat Radu Miruță pe pagina sa de Facebook.