Bayern Munchen s-a calificat fără emoții în Cupa Germaniei, 6-1 în fața lui Magdeburg, partidă în care noul Balon de Aur, Harry Kane, a fost menajat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Partida a fost precedată de cea mai bună veste posibilă pentru cei de la Bayern: Vincent Kompany a fost externat după 5 zile în care a stat în spital!

Mesajul vestiarului pentru Kompany

Antrenorul secund al echipei, Aaron Danks, a vorbit imediat după meciul de Cupă despre starea lui Kompany.

„Vincent a fost externat din spital. Este o veste fantastică. Suntem foarte bucuroși că se simte din ce în ce mai bine. Dar are nevoie să se odihnească. Trebuie să se recupereze, să petreacă timp alături de familia sa și să continue să se simtă mai bine. Se recuperează și este pe drumul cel bun. Noi vom încerca pur și simplu să facem tot ce putem și să pregătim meciul de sâmbătă” a spus Danks.

Și jucătorii se bucură mult de faptul că antrenorul lor a fost externat.

„Suntem cu toții foarte bucuroși că s-a întors în sfârșit acasă, alături de familia sa. Acum poate să se odihnească și să se recupereze, iar, evident, este mult mai plăcut să fii acasă, în propriul tău mediu. Așa cum am spus și înainte, îi dorim cu toții multă sănătate și sperăm să-și acorde timpul de care are nevoie pentru a reveni la 100%. Cred că acesta este cel mai important lucru. Situații precum aceasta îți amintesc, de asemenea, că există lucruri mult mai importante în viață decât fotbalul. Sper să se recupereze rapid, să-și acorde tot timpul de care are nevoie, iar apoi vom fi cu toții bucuroși când îl vom avea din nou alături de noi” a declarat Konrad Laimer după meciul cu Magdeburg.

„Cred că și Danksy (Nr. Aaron Danks) face o treabă bună și are o voce puternică. Ne motivează foarte bine, dar, evident, este puțin diferit atunci când Vinnie (Nr. Vincent Kompany) este în fața noastră. Ne lipsește, dar suntem și bucuroși că se simte mult mai bine acum și că s-a întors acasă. Ne bucurăm pentru el” a spus și Tom Bischof.

Când revine Kompany

Deși a fost externat, Vincent Kompany nu revine încă lângă echipă. Conform Bild, Danks va continua să conducă echipă până cel puțin la pauza internațională. Astfel, Kompany nu se va afla pe bancă la meciurile cu Dortmund, Atletico Madrid și Mainz. Revenirea, în cel mai bun caz, va fi la meciul cu Koln de pe 20 noiembrie.

„Obiectivul este ca el să revină atunci când se va recupera complet. Faptul că a fost externat acum din spital este o veste fantastică și suntem cu toții foarte bucuroși. Este cel mai important lucru, pentru că arată că starea lui este stabilă. Acum, accentul este pus pe recuperare și odihnă. Practic, în zilele următoare, recuperarea lui va însemna să o ia mai ușor și să-și acorde timpul necesar pentru a se recupera. Apoi vom evalua situația de la o zi la alta, fără să stabilim un termen precis.

Am vorbit în mod deliberat despre săptămâni încă de la început, pentru a evita crearea unei astfel de presiuni. Deocamdată, trebuie să se recupereze complet. Când va fi recuperat în totalitate și medicii vor spune: «Bine, acum lucrurile arată bine», sunt destul de sigur că va reveni relativ repede la Säbener Straße” a spus directorul sportiv, Max Eberl.

„Am aflat despre ce este vorba: o inflamaţie a meningelui, care a provocat incidentul de vinerea trecută” a adăugat Eberl.