Steaua a remizat cu CS Dinamo, scor 0-0, în etapa a 12-a a Ligii a 2-a. Deși a dominat categoric meciul, echipa „militară” nu a reușit să marcheze în poarta rivalei, după un meci în care a avut 66% posesie și a trimis 27 de șuturi, dintre care zece cadrate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Deși jocul a fost mai degrabă modest, suporterii Stelei au ajuns în presa internațională datorită unui mesaj de pe stadion. Grupul Combat a afișat un mesaj de susținere pentru Boca Juniors, care în această seară joacă marele derby al Argentinei, contra lui River Plate.

Steaua a ajuns în presa din Argentina înainte de Superclásico

„12.255 kilometros nos separan, pero un solo pensamiento nos une.

¡Boca le gana a River! ¡Dale Boca!”, a fost mesajul suporterilor Stelei. În traducere: „12.255 de kilometri ne despart, dar un singur gând ne unește. Boca o bate pe River! Hai, Boca!”.

Mesajul a ajuns imediat în presa argentiniană. „Boca a primit sprijin neașteptat de la mii de kilometri”, a scris TNT Sports Argentina. „Fanii Stelei au surprins cu un gest care a atras atenția suporterilor lui Boca: au afișat două steaguri în limba spaniolă pentru a-și exprima susținerea pentru echipa din La Ribera.

Gestul are un ‘condiment’ particular, pentru că Steaua București și River Plate au un istoric comun. S-au înfruntat în Cupa Intercontinentală din 1986, la Tokio, unde River s-a impus cu 1-0, datorită golului marcat de Antonio Alzamendi. Formația argentiniană ajunsese acolo după ce câștigase Copa Libertadores, în timp ce românii au cucerit Cupa Campionilor Europeni, după ce au învins-o pe Barcelona în finală”, a mai notat sursa citată.

Argentina: „Există o legătură între Steaua și Boca!”

Și alte publicații argentiniene au relatat momentul petrecut în Ghencea. „Fanii unei echipe din România au afișat un steag pentru a susține Boca înainte de Superclásico”, a scris Bolavip. „Ieșit din comun! Un club european a surprins cu un mesaj pentru Boca înainte de Superclásico”, a titrat MDZ.

„Nebunie. Da, aceștia sunt fanii Stelei, echipă din România care îi urează numai bine Bocăi înainte de Superclásico”, a scris și contul de X Planeta Boca Juniors, urmărit de peste 1,6 milioane de oameni. „Nu e pentru prima oară când fanii Stelei pun lucruri despre Boca. Există o legătură, au venit inclusiv pe La Bombonera de câteva ori”, a notat pagina Barras del Mundo, care urmărește fenomenul ultra din toată lumea.

Totuși, presa din Argentina a făcut și două erori. A redat greșit numărul de kilometri din mesajul celor de la Combat (2.259, în loc de 12.255) și a scris eronat că bannerul a fost afișat la meciul dintre Steaua și Gloria Bistrița, joi seară. Steaua a jucat, de fapt, împotriva lui CS Dinamo vineri, în timp ce bistrițenii au întâlnit-o joi seara pe FCSB, în Cupa României.