Anunț uriaș despre Erling Haaland! La ce echipă va ajunge dacă Manchester City va fi retrogradată
Ies la iveală detalii tari despre starul celor de la Manchester City, Erling Haaland. Norvegianul și-ar anunța plecarea de la cetățeni dacă aceștia vor fi retrogradați din cauza neregulilor financiare. Legenda celor de la Manchester United, Paul Scholes a spus ce urmează să facă nordicul.
Erling Haaland nu mai are viitor la Manchester City în care cetățenii vor retrograda.
Erling Haaland și-a decis viitorul
Cei de la Manchester City au fost găsiți vinovați în 114 dintre cele 115 capete de acuzare în procesul privind încălcările regulamentelor financiare. Astfel, șansele de a fi retrogradați din Premier League sunt însemnate. Vedeta cetățenilor, Erling Haaland este vânat de marile echipe.
Real Madrid și Barcelona s-au interesat de situația norvegianului. Cu toate acestea, legendarul mijlocaș al lui Manchester United, Paul Scholes, este de părere că Haaland o va alege pe Barcelona în cazul în care cetățenii vor fi retrogradați în urma procesului privind reglementările financiare.
🚨 Paul Scholes believes Erling Haaland could join Barcelona if Manchester City are relegated. 👀🇳🇴
🗣️ „If Man City are relegated, I feel like Erling Haaland would go to Barcelona. He looks like a Real Madrid player, I would picture him in that shirt, but he’ll go to Barça.”
„I’d be surprised if his father doesn’t already have something lined up.”
(Source: @goodbadftblpod)
— Transfer News Live (@DeadlineDayLive) November 11, 2026
„Dacă Man City retrogradează, simt că Erling Haaland ar merge la Barcelona. Arată ca un jucător de Real Madrid, mi l-aș imagina în tricoul ăla, dar va merge la Barca… Aș fi surprins dacă tatăl său nu are deja ceva în plan.”, a spus Scholes.
Când s-ar putea decide soarta celor de la Manchester City
Decizia finală în scandalul financiar în care este implicată Manchester City ar putea veni la începutul anului 2027, cel mai probabil după soluționarea apelului depus de club. Potrivit lui David Kogan, șeful Autorității Independente de Reglementare a Fotbalului din Anglia, procedura de apel ar urma să fie analizată în termen de 12 săptămâni, ceea ce ar putea duce la un verdict în perioada decembrie 2026 – ianuarie 2027. Ulterior, comisia ar trebui să comunice decizia în cel mult 30 de zile de la încheierea audierilor.
Totuși, cazul este departe de a fi încheiat. Manchester City contestă verdictul prin care a fost găsit vinovat pentru încălcări grave ale regulamentului financiar din Premier League și susține că deține dovezi care îi pot demonstra nevinovăția. În funcție de rezultatul apelului, clubul ar putea primi sancțiuni precum depunctarea, amenzi substanțiale sau chiar excluderea din Premier League. Există însă posibilitatea ca formația engleză să continue lupta în instanță, ceea ce ar putea prelungi considerabil întregul proces.