Mihai Stoica și-a dat demisia de la FCSB după aproape ouă decenii. Atacat virulent de către patronul Gigi Becali s-a decis să facă un pas în spate. Asta deși latifundiarul din Pipera a încercat să-l oprească. Mai mult, i-a transmis să se întoarcă dacă FCSB va câștiga titlul la finalul acestui sezon.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Acum, există mai multe nume care l-ar putea înlocui pe Mihai Stoica. Raul Rusescu i-a transmis lui Gigi Becali că înlocuitorul perfect este un fost donamovist, Vlad Munteanu.

Nume surpriză propus lui Gigi Becali

Raul Rusescu este convins că Vlad Munteanu ar fi omul potrivit care să lucreze cu patronul de la FCSB, Gigi Becali. „Întrebarea nu e dacă eu m-aș duce să lucrez acolo sau nu. Mi-am dorit să joc un minut pe Ghencea, acum trec prin mine. Întrebarea e ce își dorește patronul. Sunt două poziții descoperite, cea de președinte și cea de director sportiv.

Noi trebuie să facem distincție între cele două. Președintele are grijă la nivel global, juridic, economic, sportiv. Directorul sportiv se ocupă de partea sportivă. Sunt oameni care au învățat metode europene de a conduce clubul, care pot adapta metode europene. Depinde ce își dorește patronul, obiectivele pe care le comunică, cum vede el direcția.

Lukas Szukala e un fost jucător al clubului, cunoaște ce înseamnă Steaua București, este educat foarte bine pentru a face treaba asta, poate fi o soluție fără doar și poate. Eu, dacă ar fi să fac o recomandare, numele meu ar fi Vlad Munteanu pentru poziția de președinte. Pentru director sportiv e altcineva. Are capabilitatea de a conduce un club din România, o face foarte bine la Federație.

Nu mai contează istoricul, numele lui e legat de Dinamo, dar istoricul nu mai contează foarte mult la Dinamo. Gigi Becali l-ar aștepta fără nicio problemă, direcția o dă patronul clubului. Vocea suporterilor contează, dar au nevoie de claritate.

Când tu numești un președinte, nu are rost istoricul, asta e situația. Poate e și vina noastră, a conducătorilor, nu mai contează istoria, tu ai nevoie de oameni calificați. Sunt cel puțin două cluburi înaintea lor ca strategie și implementare, Craiova și Dinamo. Tu ai nevoie de oameni capabili care pot aduce plus valoare. Vlad Munteanu este unul dintre ei”, a spus Raul Rusescu, citat de gsp.ro.

FCSB are probleme în Liga 1. La finalul turului sezonului regulat se află pe locul 8, la trei puncte în spatele locului 6 care permite calificarea în play-off.