Doliu în lumea sportului! A fost confirmat decesul tânărului sportiv și meciul amânat
O veste tragică a zguduit fotbalul american, asta după ce Marcellus Young Casario, unul dintre cei mai promițători tineri jucători din Canada, a murit la doar câteva luni după ce își anunțase angajamentul de a evolua pentru Georgia Bulldogs, una dintre cele mai importante echipe universitare din Statele Unite.
Tânărul era elev la Rabun Gap-Nacoochee School, unde își continua dezvoltarea sportivă. Dispariția sa a provocat o durere uriașă în comunitatea școlii, dar și în cadrul programului pregătit de Kirby Smart, care îl recrutase pentru sezonul 2027.
Marcellus Young Casario a murit în urma unei urgențe medicale
Tragedia s-a produs vineri dimineață, după ce tânărul a suferit o urgență medicală în campusul instituției de învățământ. Personalul școlii a intervenit imediat, iar echipajele medicale au ajuns la fața locului și l-au transportat de urgență la spital. Din păcate, acesta nu a mai putut fi salvat.
Bob Ahrens, directorul școlii Rabun Gap-Nacoochee, a confirmat decesul unui elev, fără să îi dezvăluie inițial identitatea. „Comunitatea noastră este devastată, iar rugăciunile noastre se îndreaptă către familia elevului, prieteni, colegi și toți cei care suferă în urma acestei pierderi”, a transmis acesta, potrivit On3. Cauza exactă a morții nu a fost făcută publică.
Marcellus Young Casario urma să ajungă la Georgia Bulldogs
Originar din Halifax, Canada, Young Casario își începuse aventura în fotbalul american practicând varianta cu opt jucători pe teren. Ulterior, s-a mutat în Statele Unite pentru a-și urma visul, iar evoluțiile sale l-au adus în atenția mai multor universități importante.
Georgia Bulldogs a câștigat lupta pentru semnătura sa pe 15 iunie 2026. Fundașul defensiv alesese echipa lui Kirby Smart în detrimentul unor formații precum Michigan State, Georgia Tech, Arkansas și Penn State. Acesta era considerat un prospect de trei stele și ocupa locul 70 la nivel național în clasamentul 247Sports pentru poziția sa.
În urma tragediei, antrenorul Kirby Smart a luat legătura cu tehnicianul de la Rabun Gap, în timp ce antrenorul liniei defensive, Tray Scott, a discutat cu familia tânărului. Partida din semifinalele competiției școlare, împotriva celor de la Cannon School, a fost amânată.