Steven Nsimba nu are de gând să mai rămână la Universitatea Craiova, iar atacantul forțează un transfer încă din această iarnă. Dorit în trecut și de Gigi Becali la FCSB, acesta este unul dintre favoriții lui Daniel Pancu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Întrebat despre calitățile vârfului francez, antrenorul celor de la Rapid București a recunoscut că este un capitol la care fotbalistul nu poate fi depășit în prima ligă a României.

Steven Nsimba, preferatul lui Daniel Pancu

Chiar dacă a fost unul dintre jucătorii care au pus umărul la eventul cucerit în sezonul trecut de Universitatea Craiova, Steven Nsimba nu îi poate lua fața nici măcar lui Elisor, rezerva lui Assad Al-Hamlawi din Bănie.

Daniel Pancu a vorbit despre calitățile impresionante ale atacantului venit din liga a treia franceză și a precizat că este în prezent lider într-un top select în Liga 1.

„E un jucător foarte bun, puternic. La ce spuneam eu de ținut mingea și absorbit presiunea, cred că e cel mai bun din campionat”, a declarat Daniel Pancu, potrivit digisport.ro.

„E un jucător foarte bun. Bestia! Ce îmi place la el e că nu se pierde cu firea, joacă la fel și dacă ar fi pe Bernabeu sau la Chiajna”, a completat și Gică Craioveanu.