Dezastru pentru Constantin Budescu! A pierdut procesul cu arabii şi trebuie să plătească 725.000 de euro. A fost dat în judecată şi de Astra

Antena Sport Publicat: 30 martie 2021, 10:34

Comentarii
Dezastru pentru Constantin Budescu! A pierdut procesul cu arabii şi trebuie să plătească 725.000 de euro. A fost dat în judecată şi de Astra

Constantin Budescu are probleme cu Al Shabab

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Astfel, conform gsp.ro, Al Shabab trebuie să primească 725.000 de euro de la jucător, sau de la Astra. Asta după ce giurgiuvenii l-au legitimat, chiar dacă acesta avea un litigiu cu Al Shabab. Budescu poate ataca decizia la TAS, în următoarele 45 de zile.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pe de altă parte, Astra îl dă de asemenea în judecată pe Budescu, pentru aflarea prin intermediul legii a celui care va plăti uriaşa sumă. Conducătorii fostei campioane susţin că Budi avea o clauză în contract prin care jucătorul era responsabil de eventuala pedeapsă.

Cum a ajuns Constantin Budescu să fie dat în judecată de Al Shabab

Sursa citată susţine că Budescu a ajuns în această situaţie după ce i-a fentat pe arabi. Înainte de noul sezon, el a plecat în cantonamentul de presezon alături de Al Shabab. Astfel, conducătorii au fost păcăliţi că el ar rămâne încă un sezon la echipă şi i-au virat un bonus. 

După ce a încasat banii, Budescu s-a despărţit de Al-Shabab, în august 2019. Arabii nu s-au lăsat până nu au găsit răzbunarea în istanţă.

Clauza specială din contractul lui Constantin Budescu

Bogdan Mara a vorbit şi el despre clauza specială din contractul jucătorului. "Eu știu că nu și-a terminat contractul cu noi, iar noi ne apărăm prin avocații noștri, facem și noi ceea ce trebuie să facă un club, să respectăm clubul, să ni-l apărăm și nimic mai mult. El cere anumite drepturi financiare, care poate i se cuvin. 

Reclamă
Reclamă

Mai există un litigiu. În momentul în care l-am adus la Astra, ne-am asumat un risc alături de el, dar există o clauză în contract în care el este cel responsabil în cazul în care ex-echipa lui se va adresa justiției și va câștiga un proces. Așa că noi ne dorim doar să se respecte aceste lucruri, nimic mai mult. Nu, nici gând (n.r.: să se recurgă la suspendarea lui)", a spus Mara, cu o lună în urmă. 
 

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine se va califica în finala Mondialului, din semifinala de vis Franţa - Spania?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
10:45

Norvegia – Anglia LIVE VIDEO (duminică, 00:00, Antena 1 şi AntenaPLAY). Duelul giganţilor Erling Haaland şi Harry Kane

10:41

Kevin De Bruyne a răspuns cu lacrimi în ochi la întrebarea pe care și-o pune toată lumea: “Oh, băieți”

10:40

De la FCSB direct la echipa promovată în Liga 1: „Are calitate, joacă pe mai multe poziții”

10:30

Argentina – Elveţia LIVE VIDEO (duminică, 04:00, Antena 1 şi AntenaPLAY). Lionel Messi luptă pentru semifinalele CM

10:11

Daniel Pancu a vorbit despre transferuri după ce s-a întors cu Rapid din cantonament: “Vor mai veni jucători”

10:00

Se întâmplă și la case mai mari! Cazul ”Anderson Ceara” s-a repetat și în Anglia

1 Bombă în Liga 1: Nicolae Stanciu a vorbit cu Gigi Becali și e gata să revină la FCSB! Ultimul impediment din calea mutării 2 E gata: o nouă plecare de la FCSB! Marius Baciu a dat cărțile pe față 3 Pare incredibil, dar e adevărat! Au apărut datele: cât timp merge Leo Messi în timpul meciurilor 4 Universitatea Craiova, ca Dinamo! Jucătorul transferat recent e aproape de plecare 5 Lovitură înainte de Spania – Belgia! Clubul care nu lasă un jucător să intre pe teren la un sfert de Mondial 6 Verdictul specialistului după faza controversată din Spania – Belgia 2-1
Citește și