PSG s-a impus fără emoții la Brest și s-a calificat în "optimile" Cupei Franței. "Dubla" lui Mbappe și golul lui Sarabia au asigurat o victorie clară pentru formația lui Mauricio Pochettino.
Parizienii vor încerca să-și apere trofeul cucerit anul trecut. PSG se luptă și pentru titlul din Ligue 1. Formația din capitală este la două puncte în urma liderului Lille, după 28 de etape.
Brest – PSG 0-3 | Kylian Mbappe, gol de pus în ramă
Mbappe a primit o pasă la mijlocul terenului de la Marco Veratti și a luat faza pe cont propriu. A demarat ca în meciul cu Argentina de la Campionatul Mondial din Rusia și nu s-a oprit până în poartă.
Starul lui PSG a făcut o cursă nebună de 40 de metri. Și-a amețit un adversar înainte să șuteze necruțător, în vinclu.
Același Mbappe a închis tabela în minutul 73. Vedeta parizienilor a ajuns la 25 de goluri în toate competițiile în acest sezon. În total, Mbappe are 115 reușite în 156 de meciuri în tricoul lui PSG.
Echipa lui Pochettino se pregătește acum de returul cu Barcelona din "optimile" Champions League. PSG a câștigat cu 4-1 pe Camp Nou în prima manșă.
Kylian Mbappe și-ar dori să meargă la Liverpool
Deși marchează pe bandă rulantă la Paris, Mbappe pare hotărât să plece de la PSG. Cea mai probabilă destinație a starului de 22 de ani este Liverpool.
El mai are contract cu PSG doar până în anul 2022. Prin urmare, campioana Franței ar putea fi nevoită să-l vândă pe Mbappe la finalului sezonului, dacă acesta nu va semna prelungirea.
150 de milioane de euro este dispusă Liverpool să achite în această vară pentru Kylian Mbappe. El este cotat la 180 de milioane de euro, conform Transfermarkt.
- Kylian Mbappe, încă un gol memorabil
- Francezul a ajuns la 25 de goluri în acest sezon
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Panathinaikos - PAOK, turul semifinalei Cupei Greciei, e live în AntenaPLAY, miercuri, de la ora 20:30
- Transferul lui Andrei Vlad a picat! Fostul portar de la FCSB era deja în Grecia, gata să semneze
- Inter – Torino 2-1. Cristi Chivu, în semifinalele Cupei Italiei
- “Scorul ar fi putut fi mai mare” Reacţia lui Răzvan Lucescu după victoria mare contra lui Rafa Benitez!
- “Acolo s-a decis meciul” Reacţia lui Rafa Benitez după ce a fost învins iar de Răzvan Lucescu
- Panathinaikos – PAOK 0-1. Echipa lui Răzvan Lucescu, mare favorită să prindă finala Cupei Greciei!

































