Fenerbahce – Kayserispor 3-0

Min 90: Arbitrul fluieră finalul jocului. Fenerbahce se impune fără emoții în fața echipei lui Dan Petrescu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Min 86: GOOOL Fenerbahce! Cisse duce scorul la 3-0 în favoarea gazdelor. Dan Petrescu are o seară de coșmar.

Min 53: GOOL Fenerbahce! Samatta majorează avantajul echipei sale!

Min 45: Arbitrul fluiera finalul primei reprize

Min 20: GOOOL Fenerbahce! Thiam deschide scorul după o fază superbă.

Min. 1: A început partida.

Fenerbahce: Bayindir – Sangare – Aziz – Szalai – Erkin – Tufan – Luiz Gustavo – Valencia – Pelkas – Samatta – Thiam. 

Antrenor: Erol Bulut. 

Kayserispor: Alemdar – Behich – Kolovetsios – Săpunaru – Kvrzic – Attamah – Campanharo – Pedro Henrique – Avramovski – Lennon – Kanga Aka.  

Antrenor: Dan Petrescu 

Înaintea acestui meci, Fenerbahce se află pe locul al treilea în Super Lig. Formația din Istanbul tocmai a oficializat transferul lui Mesut Ozil și nu-și permite pași greșiți în lupta pentru titlu cu Galatasaray și Besiktas. După ce a scos doar o remiză în etapa trecută cu Sivasspor, Fener va accepta doar victoria în partida cu echipa lui Dan Petrescu. 

De cealaltă parte, echipa românului duce o lupta strânsă pentru evitarea retogradării. Kayserispor s-a aflat până nu demult pe ultimul loc în Super Lig, dar a înregistrat două victorii cruciale până la venirea lui Dan Petrescu.

“Bursucul” a continuat seria pozitivă a turcilor și a obținut o victorie de senzație cu Istanbul Bașakșehir în runda precedentă, 2-0 grație unei “duble” semnate de Denis Alibec. Aflată pe poziția a 17-a, Kayserispor poate mări distanța față de primul loc retrogradabil la trei puncte în cazul unui succes cu Fenerbahce.