Lamine Yamal continuă să primească laude la cel mai înalt nivel, iar de această dată unul dintre cei care s-au declarat impresionați de talentul său este chiar fostul său coleg de la Barcelona, Marcus Rashford.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Atacantul englez a avut numai cuvinte de apreciere pentru puștiul catalan și consideră că acesta are potențialul de a ajunge foarte aproape de nivelul atins de Lionel Messi.

Laude pentru Lamine Yamal din partea fostului coleg de la Barcelona

Rashford a dezvăluit că i-a transmis personal lui Yamal cât de mult îl apreciază, înainte să plece de la Barcelona. Englezul a recunoscut că nu a mai întâlnit un fotbalist de vârsta spaniolului cu un asemenea talent și a făcut o comparație care spune totul despre impresia pe care i-a lăsat-o: „Este cel mai aproape de nivelul lui Messi dintre toți jucătorii apăruți în ultimii ani”.

Atacantul lui Manchester United a mers chiar mai departe și a vorbit despre posibilitatea ca extrema Barcelonei să intre în istorie prin numărul de trofee individuale. „Cred foarte mult în talentul lui. Dacă va ajunge să câștige șapte Baloane de Aur, nu m-ar surprinde”, a spus Rashford, care a amintit și de rezultatele lui Yamal în clasamentul prestigiosului trofeu.

Chiar dacă e fan Ronaldo, Rashford nu s-a ferit să-l laude pe Messi

În urmă cu mai mulți ani, Marcus Rashford declara că este fan al lui Cristiano Ronaldo, fiind întrebat despre preferatul său din eterna dezbatere cu rivalul argentinian. Totuși, acum atacantul nu se ferește să aibă cuvinte măgulitoare în public pentru jucătorul sud-american.

Acesta a ținut să sublinieze că Lionel Messi rămâne un fotbalist aparte, greu de egalat de oricine. „Este un jucător incredibil. Probabil că nu vom mai vedea în viața noastră un alt geniu complet precum Leo”, a afirmat acesta, citat de Fabrizio Romano.