Kemar Roofe a stabilit un record după golul fabulos marcat din propriul teren. Gerrard: "E cel mai frumos pe care l-am văzut în viaţa mea"

Antena Sport Publicat: 23 octombrie 2020, 5:59

Comentarii
Kemar Roofe a stabilit un record după golul fabulos marcat din propriul teren. Gerrard: "E cel mai frumos pe care l-am văzut în viaţa mea"

Super-gol marcat de Kemar Roofe

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

După ce a scăpat de doi adversari, Roofe l-a învins pe portarul belgienilor cu un şut în forţă de la peste 50 de metri. A fost golul înscris de la cea mai mare distanţă în istoria Europa League. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Intră aici pentru a vedea golul lui Kemar Roofe!

Aceasta a fost prima victorie a lui Rangers în deplasare, în Europa League, din 2007 până acum. Meciul putea fi oprit însă pe final din cauza ploii care s-a abătut peste Liege. Totuşi, Jakob Kehlet a condus partida până la final. 

Steven Gerrard: E cel mai frumos gol pe care l-am văzut

Steven Gerrard a fost impresionat de reuşita care i-a adus lui Rangers primele 3 puncte în grupele Europa League. 

"Joc fotbal din 1998 şi este cel mai frumos gol pe care l-am văzut live", a spus Gerrard după succesul din Belgia. 

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
14:55

Arnold Garita a ajuns la București și e gata să dea totul pentru FCSB: „Acesta e obiectivul”. Mesaj categoric pentru Bîrligea

14:29

Victor Pițurcă i-a dezvăluit lui Gică Hagi avantajul României cu Suedia: „Eu știu cum merg lucrurile”

14:27

Oficial. Anunț uriaș făcut de Barcelona: Sergio Busquets se întoarce la club după trei ani

14:20

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi

14:00

Imaginea anului: puștiul de 18 ani de la Lens, singur pe tunel în timp ce colegii ridicau trofeul deasupra capului

13:15

Gică Hagi, cuvinte mari despre David Popovici: „E o sursă de inspirație, asta vreau și eu la echipa națională!”

1 A murit Mircea Marius, nepotul lui Mircea Rednic. A fost găsit mort în dimineaţa nunţii 2 Jose Mourinho, verdict fără menajamente, după ce Real a „spulberat-o” pe Schalke! Ce a spus despre Mbappe şi Diomande 3 A greșit la gol și i s-a reziliat contractul! Fostul jucător de la FCSB a rămas liber de contract după 3 meciuri 4 Cine este și cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detaliul mai puţin ştiut din viaţa sportivului 5 BREAKING NEWSCristiano Ronaldo şi-a anunţat retragerea! Când îşi încheie activitatea superstarul portughez 6 Oraşul din România care rămâne fără fotbal. Echipa intră în faliment, datorii uriaşe!
Citește și