Svetlana Lobanovskaia spune că Lucescu e un nume uriaș și atacurile venite din partea fanilor pot fi înțelese doar parțial.
”Atunci când discutăm despre Mircea Lucescu ar trebui să lăsăm la o parte emoţiile şi să fim atenţi la profesionalismul, experienţa şi realizările sale. … Pe fani îi poţi înţelege, parţial. La urma urmei, Lucescu a condus mulţi ani principala rivală a lui Dinamo, pe Şahtior Doneţk.
Pentru mulţi asta bate toate celelalte argumente. Dar, pe de altă parte, aceiaşi fani cer rezultate, victorii, titluri. Igor Surkis ar numi un antrenor care să-i afecteze afacerea în care el şi fratele său investesc mult? Igor Mihailovici îşi riscă în primul rând reputaţia şi banii.
Zgomotul care însoţeşte numirea lui Lucescu este important. Mi se pare că o astfel scuturare este foarte utilă pentru fotbalul nostru şi mai ales pentru dinamovişti", a declarat Svetlana Lobanovskaia pentru sport.ua.
Primul lucru făcut de Mircea Lucescu la sosirea în Ucraina
Mircea Lucescu a fost contestat de fanii lui Dinamo Kiev încă din momentul în care a semnat cu vicecampioana Ucrainei. Suporterii i-au cerut să rupă contractul şi au ameninţat cu proteste de amploare.
Imediat după ce a aterizat în Ucraina, Lucescu a luat un buchet de trandafiri şi a ajuns la monumentul lui Valeriy Lobanovskyi, cel care a jucat atât pentru Dinamo Kiev, cât şi la Şahtior Doneţk. Ca şi antrenor, a cucerit opt titluri cu alb-albaştrii în cele trei mandate (1973-1982, 1984-1990, 1997-2002).
- Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev
- Fanii au contesta numirea românului
- Lucescu a antrenat 12 ani marea rivală a celor din Kiev, Șahtior
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Lionel Messi va dezveli statuia sa într-un loc inedit: “Va fi şocat”
- Moment dramatic în Anglia în minutul 95. Trei ocazii imense într-o singură fază, ultima tragicomică
- „Românism” în Belgia! Claudiu Florică își bagă fiul titular și concediază antrenorul după o victorie: „Circ și nepotism”
- N-au bătut de cinci etape, dar au devenit lideri! Cel mai bizar campionat din Europa, unde marea favorită e la retrogradare
- Un star englez, arestat pentru agresiune după o încăierare într-un club de noapte. I-a dat un cap în nas unui fan






























