Om de bază în era lui Lucescu la Şahtior, Răzvan Raţ a fost surprins că Lucescu a mers la marea rivală din Kiev.
„M-a surprins că nea Mircea a ales să o antreneze pe Dinamo Kiev. Am aflat din presă. Nu îi va fi ușor, este un moment de răscruce pentru cei de la Dinamo, dar cred că o să îi ajute.
Când am jucat în Spania (n.n. la Rayo Vallecano), m-a vrut Dinamo Kiev și pe mine, au fost discuții, dar i-am refuzat din start. Nu puteam să mă duc acolo! Șahtior este parte din mine, din ADN-ul meu. Am rămas un fan înfocat al lui Șahtior, îi urmăresc și acum”, a spus Răzvan Raț, pentru Prosport.
Mircea Lucescu a făcut istorie pe banca celor de la Şahtior
Mircea Lucescu a făcut istorie pe banca celor de la Şahtior, în cei 12 ani pe care i-a petrecut pe banca "minerilor". A câștigat de 8 ori campionatul, de 6 ori Cupa Ucrainei și de 7 ori Supercupa.
De asemenea, a cucerit Cupă UEFA, iar participările în Liga Campionilor i-au permis să adune peste 100 de meciuri.
- Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev
- Reacţia lui Răzvan Raţ
- Lucescu a antrenat 12 ani pe Şahtior
- Deportivo La Coruna - Real Madrid e live în AntenaPLAY, pe 12 august, de la ora 22:00
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- S-a dat cel mai nebun assist al sezonului, direct din „flick flack”!
- Arsenal – Borussia Dortmund, ora 16:00 / Liverpool – AS Monaco, 16:30, ambele pe AntenaPLAY
- Gestul superb făcut de colegii lui Leo Messi la câteva ore după moartea tatălui său
- Darius Olaru, primul gol în Belgia!
- Mingea cu care Diego Maradona a marcat celebrul gol „Mâna lui Dumnezeu, scoasă la licitaţie! Valorează o sumă fabuloasă

































