Kylian Mbappe şi-a decis viitorul. A anunţat echipa la care va juca sezonul următor: "Voi încerca să obţin trofee"

Antena Sport Publicat: 22 iulie 2020, 5:56

Comentarii
Kylian Mbappe şi-a decis viitorul. A anunţat echipa la care va juca sezonul următor: "Voi încerca să obţin trofee"

Profimediaimages

Starul de la PSG a anunţat că îşi doreşte să câştige cât mai multe trofee. PSG este calificată deja în sferturile de finală al Ligii Campionilor şi speră să pună mâna pe trofeu în acest sezon. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mbappe este unul dintre cei mai doriţi jucători din lume. Acesta este principala ţintă a lui Florentino Perez, însă preşedintele Realului mai are de aşteptat până să-l transfere. 

"Sunt aici, am ajuns la al patrulea an în acest proiect. Suntem la aniversarea cu numărul 50 a clubului, așa că este un an important pentru echipă, pentru fani și pentru toată lumea.

Voi fi aici, indiferent de ce se întâmplă. Voi încerca să obțin trofee cu echipa și să dau tot ce am mai bun", a fost anunțul ferm al lui Mbappe, pentru beIN SPORTS.

Mbappe, cifre excelente la PSG

Mbappe a fost cumpărat de PSG de la Monaco în 2017, pentru suma de 180 de milioane de euro. Starul lu PSG a venit, iniţial sub formă de împrumut. Mbappe a marcat 90 de goluri pentru PSG şi a dat 49 de pase decisive în cele 120 de partide jucate. 

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ştim toate echipele calificate la World Cup 2026. Cine va câştiga trofeul?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
10:08

Fotbalistul recunoaşte că refuză convocările la naţionala României: “Am spus-o clar”

10:07

Demirovic îi cinsteşte cu bere pe fanii lui Stuttgart după calificarea Bosniei. Factura va fi una urişă

9:48

Decizie uriaşă: cât va costa închirierea Stadionului Steaua! Anunţul oficial

9:47

Dinamo pregăteşte două transferuri. Cine sunt jucătorii de la naţionala României doriţi de “câini”

9:40

I-a cerut demisia lui Răzvan Burleanu după dezastrul naţionalei României: “A uzurpat un post”

9:19

Revenire importantă la FCSB. Va juca la Botoşani!

1 EXCLUSIV“Ne facem de râs, e o ruşine” Andrei Raţiu a răspuns şi acuzaţiilor la adresa lui legate de Mircea Lucescu! 2 Filipe Coelho a semnat! Anunţul despre antrenorul Universităţii Craiova: “Mult succes” 3 Gigi Becali pierde dreptul de a folosi numele Steaua și procesul pentru 37 de milioane de euro. Decizia luată de CCR 4 Declaraţia incredibilă a preşedintelui Federaţiei Italiene după dezastrul din Bosnia! Jignire uriaşă 5 Universitatea Craiova dă lovitura! Jucătorul care pleacă în Bundesliga pe 3 milioane de euro: “Negocieri avansate” 6 3 jucători, OUT de la FCSB! Decizia luată de Mirel Rădoi
Citește și