Ianis Hagi va avea o susţinere uriaşă la meciurile lui Rangers. Vânzări record de abonamente

Iulian Focșăneanu Publicat: 21 iunie 2020, 5:31

Comentarii
Ianis Hagi va avea o susţinere uriaşă la meciurile lui Rangers. Vânzări record de abonamente

Ianis Hagi are 3 goluri în tricoul lui Rangers

Chiar dacă continuă să planeze incertitudinea din cauza pandemiei, scoţienii nu îşi fac griji şi vor să fie în tribunele de pe Ibrox. Suporterii au cumpărat deja nu mai puţin de 32.000 de abonamente pentru noul sezon.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Entuziasm uriaş la echipa lui Ianis Hagi

Conform Daily Record, sunt vânzări record. S-au vândut deja mai multe abonamente decât înaintea ultimei ediţii de campionat. Sunt şi 16.000 de membri ai lui Rangers care s-au înscris într-o nouă schemă gândită de oficialii clubului. Nici măcar campionii de la Celtic nu au reuşit o astfel de performanţă.

"Este un răpuns fenomenal al fanilor, al căror loialitate continuă să depăşească toate standardele. Lucrăm din greu pentru a le facilita revenirea pe Ibrox cât mai repede şi cât mai în siguranţă.

Înţelegem că se va putea, de la sfârşitul lunii august, o creştere treptată a numărului suporterilor pe stadion", a declarat un oficial al clubului pentru sursa citată.

Ianis Hagi este încântat că va rămâne la Rangers, club care a plătit 3.5 milioane de euro pentru a-l transfera definitiv.

Reclamă
Reclamă

"Sunt foarte fericit. Totul mă atrage: fanii, istoria clubului, stadionul, oamenii care lucrează pentru Rangers. Cu toţi sunt incredibili. Este un mediu plăcut şi mă bucur că sunt aici", a spus Ianis Hagi pentru site-ul echipei antrenate de Steven Gerrard.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Care va fi finala Champions League din acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
10:45

Simone Inzaghi a analizat ce a făcut Cristi Chivu la Inter și s-a pronunțat: “L-am văzut lucrând”

10:19

Verdictul specialistului după momentul controversat din finalul meciului Atletico – Arsenal 1-1

10:01

Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf despre posibila revenire la FCSB: “Mi-a zis clar”

9:31

“Arbitrul nu a înțeles”. Diego Simeone, discurs vehement după egalul lui Atletico în fața lui Arsenal din UCL

9:11

“Am 5 Ligi ale Campionilor”. Cristiano Ronaldo, show după ce a marcat golul 970 și a fost provocat de un suporter

9:04

Prima lovitură dată de Cristi Chivu şi Inter pe piaţa transferurilor! Acord total cu jucătorul

1 „Nu a făcut ca alții, e inteligent!” Cuvinte de aur de la Mourinho pentru Chivu! Ce mesaj i-a transmis: „Voi fi acolo!” 2 Dorit de FCSB şi Dinamo, Ioan Vermeșan şi-a dat acordul. Cu cine semnează 3 Iftime l-a dat de gol pe Gigi Becali. Ei sunt cei doi antrenori pe care îi vrea la FCSB: “M-a întrebat” 4 Răzvan Lucescu a dezvăluit numele echipei pe care nu o va mai antrena niciodată: „Nu vreau să discutăm despre acest subiect” 5 „Au bătut palma!” Surpriză de proporții! Unde va juca Paulo Dybala în sezonul următor 6 Ce nu mănâncă niciodată Gică Hagi. “De 5 ani” a renunţat la acest aliment
Citește și