"Am văzut câteva comentarii cu privire la fiul meu, oamenii spunând: <Sper ca fiul tău să ia coronavirsul>. Aceasta este partea grea pentru mine. Dacă răspunzi la asta, oamenii consideră apoi <ah, l-am prins> şi continuă să facă asta. Într-o perioadă în care este vorba despre sănătatea psihică şi toată lumea spune <vorbiţi, vorbiţi, vă rog să vorbiţi>, a vorbit Danny Rose şi am vorbit şi eu şi am fost făcuţi praf pentru asta.
Deci oamenii văd asta şi zic <aha!> şi nu doar noi primim astfel de mesaje, soţia primeşte mesajele direct şi mergi pe stradă, iar oamenii spun: <eu sunt la muncă, mergeţi şi voi la munca!>", a declarat jucătorul de 31 de ani, pentru CNN.
Troy Deeney revine la antrenamentele lui Watford
Chiar şi aşa, căpitanul lui Watford va reveni la antrenamente săptămâna viitoare. Asta după ce a vorbit cu un specialist în boli infecţioase, profesorul Jonathan Van-Tam.
"El a făcut cercetări foarte, foarte bune şi există multă bunăvoinţă din partea lui. Mi-a spus că voi fi îngrijit cât se poate de bine şi, până la urmă, va exista o formă de risc pentru toţi care ne întoarcem la muncă. Relaxarea izolării şi a măsurilor de distanţare socială înseamnă că riscul va fi pentru toată lumea", a spus Deeney.
Premier League a sperat iniţial, în Proiectul Restart, să reia meciurile începând cu 12 iunie, apoi a fost menţionată data de 19 iunie.
- Fiul lui Troy Deeney are probleme de sănătate
- Deeney s-a opus reluării Premier League
- Campionatul din Anglia poate reveni pe 19 iunie
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Răzvan Burleanu a anunţat că FRF nu îl va susţine pe Gianni Infantino pentru un nou mandat: „Suntem chemaţi să apărăm fotbalul”
- Decizia drastică luată de Zeljko Kopic după ce a semnat cu Wieczysta Cracovia
- Vladislav Blănuță pleacă de la Dinamo Kiev! Românul va evolua în liga a doua
- E oficial! Zeljko Kopic a semnat. Se ştie când conduce primul antrenament
- 10.000.000 de euro pentru românul dorit de Gică Hagi la naţională. Clubul gigant care îl vrea

































