Mihai Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie al celor de la FCSB, a fost impicat într-un accident rutier în Bucureşti, în cursul zilei de joi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Din fericire, oficialul roş-albaştrilor este bine în urma acestui incident rutier, dar a rămas cu o sperietură serioasă.

Mihai Stoica, accident în Bucureşti!

Accidentul a avut loc pe Bulevardul Octavian Goga din Bucureşti. Mihai Stoica s-a ales cu „daună totală” în urma acestui incident rutier şi susţine că este nevinovat. Potrivit oficialului de la FCSB, o altă persoană a intrat în maşina sa:

„Sunt bine. A intrat o persoană în mine. E o intersecție mai ciudată acolo. Mașina e daună totală. Sunt nevinovat 100%”, a declarat Mihai Stoica, potrivit prosport.ro.

Mihai Stoica a fost implicat în mai multe accidente rutiere de-a lungul timpului. În 2007, pe vremea când era preşedintele celor de la Unirea Urziceni, el a fost implicat într-un accident în Austria. Doi ani mai târziu, Mihai Stoica a fost implicat într-un alt accident, în Bucureşti.

Tot Mihai Stoica a dezvăluit recent că a mai fost implicat într-un astfel de accident şi pe vremea când era în conducerea celor de la Oţelul Galaţi. El se întorcea de la Bucureşti în momentul în care a pierdut controlul unei Dacii 1310 din cauza poleiului. Maşina s-a izbit de un copac, dar Mihai Stoica a scăpat nevătămat.