Cei doi români au plecat acasă în timpul pandemiei de coronavirus, iar clubul maghiar a considerat acest gest drept un act de iresponsabilitate. Prin urmare, contractele lor au fost încheiate.
Comunicatul celor de la Kisvarda: ”Nu putem accepta situații care pun în risc clubul”
”Cei doi jucători au călătorit în România fără permisiune. Nu este doar o încălcare a regulamentului intern al clubului, ci și a contractelor, punând în pericol sănătatea coechipierilor, dar și a rudelor lor.
În acest caz, nu putem accepta situații care pun în risc clubul. Iresponsabilitatea lor nu corespunde cu aspirațiile clubului și securitatea acestuia. Toate aceste lucruri demonstrează o încălcare a contractului pe care noi nu o putem tolera. În această situație, oricât de mult ne-a ajutat Gheorghe Grozav în trecut, gestul este de neiertat. Îi mulțumim pentru ce a făcut pentru noi, nu îi luăm din merite. Iasmin Latovlevici încă nu a avut ocazia să joace”, se arată în comunicatul clubului
Gicu Grozav, din 2019 la Kisvarda
Gicu Grozav a ajuns la Kisvarda în vara anului 2019. Fostul mijlocaș al lui Dinamo a jucat în 40 de meciuri și a înscris 13 goluri.
De partea cealaltă, Iasmin Latovlevici, așa cum a menționat și clubul, nu a apucat să debuteze. El parafase o înțelegere cu Kisvarda în iarna acestui an din postura de jucător liber de contract.
- Grozav și Latovlevici au fost dați afară de la Kisvarda
- Cei doi jucători au plecat în România de frica coronavirusului
- Grozav juca la Kisvarda din 2019, iar Latovlevici nu a bifat vreun minut
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Dennis Man poate reveni în Serie A, după ce a luat titlul în Olanda! Echipa care îl vrea pe jucătorul naţionalei
- Scene halucinante! Meciul a fost întrerupt după ce fanii au invadat terenul, iar poliţiştii au intrat cu caii pe gazon
- Judecat pentru ucidere din culpă în România, Kader Keita a fost integralist în meciul în care Ronaldo a marcat iar! Nota primită
- Cristiano Ronaldo, revenire cu gol la Al-Nassr! Portughezul a ajuns la 977 de reușite
- Florinel Coman, assist uriaș în victoria dramatică obținută de Al-Gharafa! Trecere superbă a românului

































