Edi Iordănescu, sătul de zvonurile cu privire la "alianţa" CFR – Sepsi! "Mi se spag timpanele dacă ascult vocile din spaţiul public". Arbitrajul, adus din nou în discuţie

Dragoș Vasile Publicat: 27 aprilie 2021, 17:27

Comentarii
Edi Iordănescu, sătul de zvonurile cu privire la "alianţa" CFR – Sepsi! "Mi se spag timpanele dacă ascult vocile din spaţiul public". Arbitrajul, adus din nou în discuţie

Edi Iordănescu, sătul de zvonurile cu privire la "alianţa" CFR - Sepsi

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Întrebat despre zvonurile cu privire la o posibilă "alianţă" între CFR Cluj şi Sepsi, antrenorul ardelenilor a amintit de partida dintre cele două formaţii, meci în care covăsnenii au făcut eforturi uriaşe pentru a obţine un rezultat pozitiv. Meciul s-a încheiat cu victoria "feroviarilor", scor 1-0.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

"Eu nu pot să intru în astfel de discuţii, voci, e plin spaţiul public de voci. Dacă le ascult pe toate mi se sparg timpanele, probabil. Ascult, respect opinii, dar mă interesează doar vocile obiective, care pentru mine contează, chiar dacă sunt câteodată critice, dar să fi echidistante. Nu am timp la dispoziţie ca să pot să stau să ascult prea mult. Focusul meu merge către munca pe care o avem de făut. 

Edi Iordănescu: "Mă interesează doar vocile obiective"

Aşa că nu intru într-o astfel de discuţie, dar cred că cine s-a uitat la meciul nostru de la Sepsi a văzut ce victorie muncită a fost şi cât de grea a fost. Şi dacă au fost şi puţin atenţi, au văzut câtă presiune a pus Sepsi pe careul nostru, pe poarta noastră pe final de joc şi astea sunt repere clare, dar cred că am pierdut suficient timp să răspund la speculaţiile astea", a spus Edi Iordănescu, citat de news.ro.

Edi Iordănescu: "A fost un sentiment de refulare!"

Edi Iordănescu l-a făcut praf pe Ovidiu Haţegan după înfrângerea cu Universitatea Craiova, 1-2. Tehnicianul a explicat motivul pentru care a răbufnit la finalul meciului.

Reclamă
Reclamă

"Nu mai vreau să vorbesc despre arbitraj acum, s-a făcut prea multă tevatură după jocul nostru cu Craiova şi multă lume nu a înţeles că, de fapt, erau lucruri adunate în timp şi a fost aşa, un sentiment de refulare. Am avut o reacţie care a fost bazată pe trăiri din mai multe jocuri. 

Cine nu a fost atent la istoricul nostru şi la ceea ce am vrut să spunem conccret, şi eu şi oficialii clubului, şi analizau jocul ăsta, îi înţeleg că puteau să aibă o anumită poziţie, dar a fost un cumul de decizii luate care m-au dus la ieşirile pe care le-am avut după joc", a mai spus Iordănescu.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Azi e El Clasico. Cum se termină derby-ul Barcelona - Real Madrid?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
20:55

Dinamo – FC Argeș 2-1. Victorie dramatică pentru „câini”. Boateng, gol în prelungiri

20:49

VideoJurnal Antena Sport | E timpul să se decidă

20:46

Controversa uriașă care o duce pe Arsenal la un pas de titlu! VAR-ul a analizat 4 minute în prelungiri faza

20:32

Așa ceva nu s-a mai întâmplat în vreo competiție! Anunțul făcut de FIFA: ce vor avea unii jucători pe tricouri la World Cup

20:27

VideoMoment istoric pentru România! Tricolorele au primit medaliile de bronz la Campionatele Mondiale

19:46

„Sunt supărat rău”. Marius Croitoru, reacție dură după ce Botoșani s-a calificat la barajul de Conference League

1 Continuă coșmarul pentru un club din play-out! N-a primit licența de Liga 1 nici după apel: “Mergem la TAS” 2 Ofertă de 7 milioane de euro pentru o vedetă a Universităţii Craiova. Mihai Rotaru a dat răspunsul pe loc 3 Ion Ţiriac împlineşte 87 de ani! Cadou între miliardari: ce a putut primi de la Bernie Ecclestone 4 UPDATEPanică uriaşă la Rapid. Alexandru Dobre, transportat la spital după ce i s-a făcut rău pe aeroport. Ultimele vești 5 Sorana Cîrstea, conferinţă de presă pentru istorie! Ce a spus despre români şi despre Simona Halep şi Irina Begu 6 Iuliu Mureşan a anunţat o revenire uriaşă la CFR Cluj! “M-a sunat aseară, să avem o discuţie”
Citește și