Balint nu mai consideră un derby întâlnirea dintre Dinamo și FCSB. Cele două echipe se vor întâlni în etapa a 21-a. Meciul se va disputa miercuri, de la ora 20:45, pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare, și va putea fi urmărit în format live text pe AS.ro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

”Nu mai e Steaua și Dinamo, hai să fim serioși. Dinamo are problemele pe care le are. Steaua, nu mai e. Steaua a pierdut nume, tot, sunt mulți steliști care nu mai merg la meciuri. 

Ori sunt de partea Armatei, ori nu mai merg la meciuri. Trebuie să trecem peste momentul ăsta nostalgic”, a declarat Gabi Balint la AS.ro LIVE.

Gabi Balint și-a adus aminte cu nostalgie de derby-urile dintre Steaua și Dinamo

Gabi Balint a rememorat, în cadrul emisiunii AS.ro LIVE, cum erau derby-urile Steaua – Dinamo pe vremuri. Fosta legendă a roș-albaștrilor și-a adus aminte că nu a putut evolua într-un derby din cauza unui cartonaș galben primit cu un meci înainte.

”Pentru mine era meciul anului. Știam că o să jucăm două, sau și în Cupă. Nu am marcat multe goluri cu Dinamo. Două goluri în campionat și cel din finală, care s-a anulat. Era meciul anului. 

Îmi aduc aminte la cuplajul ăla de au venit 100.000 de oameni, incredibil a fost. Oamenii rupeau porțile. 

Îmi aduc aminte, la un meci nu am jucat pentru că am luat al doilea cartonaș galben, așteăptam enorm de mult să jocul. Cred că m-a urmărit arbitrul”, și-a adus aminte Gabi Balint, râzând, la emisiunea AS.ro LIVE.

VIDEO cu declarațiile lui Gabi Balint

  • AS.ro LIVE, emisiunea moderată de Cătălin Oprişan, este LIVE de luni până vineri, de la ora 10:30, pe pagina www.as.ro/live, dar și pe Facebook/AntenaSport și Youtube/Antenasport. Edițiile integrale pot fi urmărite pe antenaplay.ro.