Patronul oltenilor a dezvăluit că echipa lui avea programat un cantonament, dar nu a primit derogare de la DSP.
Mihai Rotaru: "Nu ne asumăm riscul de a fenta legile"
"Noi aveam programat un cantonament de pe 28 decembrie până cu o zi înainte de primul meci. În momentul în care Turcia a intrat pe lista țărilor galbene, noi am amanat acel cantonament. Am vrut să luăm o derogare de la DSP și nu ni s-a dat nicio aprobare să plecam.
Ne-au deranjat declarațiile. E greu să progresăm dacă toată inteligența s-a adunat la un loc, iar noi ceilalți suntem proști. S-a spus că sunt doi oameni deștepți în Liga 1 și amandoi la aceeași echipă. Asta e, o să încercăm și noi să ne deșteptăm.
Nu vom face asta, nu vom pleca în cantonament programând un meci amical pentru a scăpa de carantină, vom respecta legile întotdeauna. Putem spune că avem de-a face cu o bubiță mică acum. Aceasta se poate face mare și se poate sparge dacă facem toți la fel. Noi nu ne-am asuma acest risc, nu am merge pe vorbele cuiva care ne sfătuiește la o cafea, la un pahar, să fentam legile", a declarat Mihai Rotaru la PRO X.
Mihai Stoica a acuzat gruparea din Bănie că a jucat amical cu Chindia Târgoviște într-o zonă galbenă din România. Reacția finanțatorului Universității Craiova nu s-a lăsat mult așteptată.
"Am fost acuzați că am jucat într-o localitate galbenă. Nu există decât țări galbene și localități în carantină. Noi nici n-am jucat la Mogoșoaia, ci la Buftea, care nu e în carantină. E una dintre localitățile din Ilfov care nu a fost și nu este în carantină. Așadar, nu am jucat într-o localitate carantinată", a spus patronul Universității Craiova.
FCSB a avut programat un meci de verificare în Turcia. Și-a încercat forțele cu Kemerspor pentru a nu avea probleme la întoarcerea din cantonament.
- FCSB a scăpat de carantină la revenirea în țară
- Conducătorii Universității Craiova au ieșit la atac
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Meciurile României din Liga Naţiunilor sunt exclusiv pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB


































