Închide meniul

Denis Haruţ, la un pas de tragedie, pe terenul de fotbal. "Mi-a tăiat degetul, atât de tare strângea cu dinţii"

Antena Sport Publicat: 10 ianuarie 2021, 7:22

Comentarii
Denis Haruţ, la un pas de tragedie, pe terenul de fotbal. "Mi-a tăiat degetul, atât de tare strângea cu dinţii"

Denis Haruţ, la un pas de tragedie

Haruţ a fost aproape de tragedie şi i-a şocat pe jucătorii celor două echipe. ”M-am dus repede spre el, să nu-și înghită limba. Era blocat, inert. Ne-a mușcat de degete. Degetul mare de la mâna dreaptă este franjurat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mi-am ținut cumpătul până a venit medicul, care ne-a spus să plecăm de lângă Haruț, ca să aibă aer în jurul lui”, dezvăluia atunci Raț.

Denis Haruţ, la un pas de tragedie

Jucătorii celor două echipe şi-au pus mâinile în cap când au văzut că Haruţ nu reacţionează. Fotbalistul lui Poli a fost scos cu ambulanţa de pe gazon, în aplauzele tuturor spectatorilor. 

”Am mai trecut prin astfel de momente când eram copil și jucam în Liga 3. Atunci am văzut prima oară cum se procedează în astfel de cazuri. Haruț nu mai mișca, dăduse ochii peste cap, horcăia și i se încleștase maxilarul.

Mi-a tăiat degetul, atât de tare strângea cu dinții. Raț și Viera, de la Sepsi, i-au deschis gura și am putut să-mi scot mâna. Medicul de la Sepsi i-a tras limba”, a povestit şi Bogdan Străuţ, cel cu care era coleg la Timişoara. 

Reclamă
Reclamă

Denis Haruţ, noul jucător al celor de la FCSB

Haruţ este jucătorul lui FCSB, iar Gigi Becali a plătit 700.000 de euro pentru el. Botoşani a păstrat un procent de 20% dintr-un ulterior transfer.

"Au mai fost câteva detalii de pus la punct. Mă bucur că am rezolvat. Este un moment foarte important pentru cariera mea. Am trăit cu intensitate aceste momente. Mă bucur că acum totul este ok. E un pas înainte în cariera mea. Sper să arăt ce am demonstrat și la Botoșani.

Sunt pregătit să joc pe orice post, încerc să-mi fac treaba indiferent undeva voi juca. Sper să nu dezamăgesc. Mă simt mai bine pe poziția de fundaș central. Aștept cu nerăbdare să încep. Marius Croitoru mi-a spus să fac ce simt eu și că e un pas mare în cariera mea. Nu am teamă de critici. Sunt foarte puternic. Mă bucur că roadele muncii mele se văd acum", a spus Haruţ.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Pleacă Mircea Lucescu după meciul României cu San Marino?
Loading ... Loading ...
Citește și:
19:16
Austria – Bosnia și Scoția – Danemarca (LIVE SCORE, 21:45). Meciurile care decid posibilele adversare ale României la baraj
19:00
LIVE SCORERomânia U21 – Spania U21 0-0. “Tricolorii” mici înfruntă liderul grupei. Echipele de start
18:47
LIVE SCOREIrak – Emiratele Arabe Unite se joacă ACUM. Cosmin Olăroiu luptă pentru calificarea la World Cup 2026
18:13
România U19, calificată în faza decisivă a preliminariilor de la EURO. Victorie la scor contra Islandei
18:13
Camelia Voinea acuză un şantaj după apariţia imaginilor în care şi-ar fi abuzat verbal fiica! Ce a spus Sabrina
18:05
Constantin Budescu i-a ironizat pe contestatarii lui Mircea Lucescu: “Dacă nu le convine unora, poate să plece”
1 Afacerea în care Cosmin Olăroiu a investit milioanele arabilor: “Nu mă văd antrenând la 80 de ani, ca Lucescu” 2 “L-au suspendat” Selecţionerul Mircea Lucescu a apelat la UEFA, iar forul european a luat decizia! 3 EXCLUSIVAcuze fără precedent la adresa Cristinei Neagu. Atacul handbalistei care ne-a adus Liga Campionilor 4 Prima mutare făcută de FCSB. De astăzi este la club, Meme Stoica a făcut anunţul 5 Marius Șumudică, ținta unui derapaj șocant: “Schizofrenic, gunoi absolut. Se considera cel mai tare antrenor” 6 Denis Drăguş a plecat din cantonamentul naţionalei. Mircea Lucescu: “Nici nu l-am mai văzut”
Citește și