Schimbare de situaţie la CFR Cluj. Cine opreşte plecarea lui Dan Petrescu. "Să revină lângă echipă cu poftă de muncă!"

Mihai Ispas Publicat: 12 noiembrie 2020, 18:03 / Actualizat: 12 mai 2021, 9:08

Comentarii
Schimbare de situaţie la CFR Cluj. Cine opreşte plecarea lui Dan Petrescu. "Să revină lângă echipă cu poftă de muncă!"

Dan Petrescu are sprijinul unuia dintre oamenii cheie de la CFR Cluj

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Marian Copilu a revenit la CFR şi speră să pună punct situaţiei tensionate. El şi-a declarat susţinerea pentru Dan Petrescu, deşi acesta a criticat politica de transferuri. Copilu crede că de vină sunt doar accidentările unor jucători care evoluau pe acelaşi post, în centrul apărării.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

"Referitor la antrenorul nostru, Dan Petrescu, din punctul de vedere al clubului sunt foarte clare lucrurile: ne dorim măcar să-și ducă la capăt contractul, unul valabil până în vara anului 2022. 

Nici nu am avut până acum vreo discuție cu el legată de plecarea sa. Sper ca în aceste trei-patru zile libere pe care le-a avut să se fi odihnit cât de cât și să revină lângă echipă cu poftă de muncă, așa cum a avut și până acum", a spus Marian Copilu în Gazeta Sporturilor.

Şeful lui Petrescu are pretenţii în Europa League

Marian Copilu l-a contrazis pe Dan Petrescu şi a spus că şansele de calificare în 16-mile Europa League sunt intacte.

"Avem șanse în continuare! Urmează două meciuri acasă, cu Roma și cu ȚSKA Sofia, și sperăm la două rezultate pozitive, care să nu ne lase să jucăm în ultimul meci, de la Berna, cu calificarea pe masă. Nu ar fi bine așa, pentru că va fi o deplasare foarte grea în Elveția", i-a transmis Copilu lui Petrescu. 

Reclamă
Reclamă

Acesta a lipsit trei săptămâni de la echipă. Mama sa a încetat din viaţă. Copilu a dezvăluit că a revenit lângă jucători de la meciul cu FC Argeş, din campionat.

"E un moment foarte greu de trecut, deși știu că ar trebui să fiu puternic și să fiu în stare să revin la viața normală. E greu, pentru că pierderea rămâne foarte mare", a spus Copilu.

CFR, apel către şefii lui Poli Iaşi

Şeful lui CFR a avut şi un apel neaşteptat. Vrea ca adversarii de la Poli Iaşi să accepte mutarea meciului direct la Cluj.

Reclamă

"O mare problemă pentru noi este că în luna aceasta începe Cupa României și între meciurile europene avem o deplasare la Iași în competiția aceasta. Ne gândim să facem un apel către conducerea Politehnicii Iași, să accepte disputarea partidei la Cluj, nu în Moldova. Am evita o deplasare foarte lungă între două partide din Europa League", a declarat Marian Copilu.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:29

Reacția demențială a lui Gasperini când a aflat că Udinese are 2-0 cu Inter! A spus doar trei cuvinte

9:06

Lovitură grea pentru Suedia înaintea meciului cu România! Starul din Premier League s-a accidentat: „Nu arată deloc bine!”

8:46

„Până la moarte voi face asta!” Întrebarea care l-a făcut pe Chivu să se dea cu capul de microfon

8:40

Gigi Becali a recunoscut oferta: 7.000.000 de euro pentru jucătorul FCSB! Scandal cu Ioan Becali de la bani

8:20

Chivu n-a mai rezistat după nebunia cu 8 goluri în fața lui Udinese: „Dacă nu o spun, înseamnă că nu sunt antrenor!”

8:17

Ultimul transfer pregătit de Gigi Becali la FCSB

1 Barcelona, ofertă monstruoasă pentru Julian Alvarez: 80.000.000 de euro şi un campion mondial 2 Ofertă de 15.000.000 de euro pentru Louis Munteanu! 3 Gigi Becali a distrus un jucător după egalul cu Petrolul: „Joacă la alibi! Nu poți așa!” Ce spune despre noile achiziții 4 Gata cu egalurile: penalty-uri după 90 de minute, echipa câștigătoare primește un punct în plus! Unde se va aplica noua regulă 5 FCSB – Petrolul 2-2. Meci „nebun” pe Arena Naţională, cu răsturnări de situaţie! Korenica, primul gol la roş-albaştri 6 Lovitură pentru Octavian Popescu în Grecia. Veste proastă după plecarea de la FCSB
Citește și