Trimis la echipa a doua de Cosmin Contra, Neicuţescu nu se va mai antrena în perioada următoare până nu se va lămuri dacă petrecerea la care a participat a avut loc în această perioadă sau în 2019, aşa cum susţine Neicuţescu.
Pablo Contacero a avut o primă reacţie, după ce clubul l-a exclus şi de la echipa a doua. Investitorul spaniol anunţă că se vor lua măsuri dure în cazul lui Neicuţescu.
"Cum spuneam acest proiect este serios și trebuie să fie în toate felurile, deci vom lua măsuri…", e mesajul cu Pablo Cortacero la postarea la care a ataşat comunicat oficial al clubului.
Contra l-a trimis direct în izolare
Mihai Neicuţescu este unul dintre cei 4 jucători pe care Cosmin Contra i-a trimis la echipa a doua. După ce a văzut imaginile cu Neicuţescu, antrenorul dinamoviştilor a spus că jucătorul nu se mai poate antrena nici cu echipa a doua.
"Bineînţeles că vor fi consecinţe. Chiar dacă a fost trimis la echipa a doua şi nu a respectat regulile Covid-ului, nu se va mai putea antrena 14 zile. Vor fi consecinţe şi la bani, va fi o amendă. Nu putem să avem asemenea ieşiri. Neicuţescu are o familie, are neamuri", a spus antrenorul lui Dinamo la Digisport.
- Mihai Neicuţescu a fost exclus şi de la echipa a doua
- Reacţia lui Pablo Cortacero
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- Scandal în Senat pe legea alcoolului în stadioane! Ședința, suspendată după ce parlamentari au plecat din sală
- “Era mult mai tehnic decât mine și Hagi la un loc”. Adrian Mutu n-are niciun dubiu în privința unei legende
- Răzvan Burleanu a câștigat al patrulea mandat de președinte FRF. Cum au votat membrii. Toate rezultatele
- Gigi Becali l-a votat pe Ilie Drăgan şi merge la TAS! Avertisment pentru Burleanu: “Mi-a călcat demnitatea în picioare”
- Răzvan Burleanu l-a atacat pe Ilie Drăgan, după ce a câştigat un nou mandat de preşedinte FRF: “Cine e măscăriciul ăsta?”


































