Decizia s-a luat ca urmare a problemele financiare cu care s-au confruntat clubul care a terminat pe penultimul loc ultima ediţie de campionat.
Pandurii Târgiu Jiu a făcut recurs
"În temeiul art. 43 din Regulamentul de certificare a condițiilor de participare în competiția Liga a 2-a, admite sesizarea Managerului Comisiei de evaluare din cadrul FRF privind refuzul acordării certificatului de participare a Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu la Campionatul Național Liga a 2-a", se anunţă în comunicatul emis de FRF.
Pandurii nu acceptă sancţiunea primită şi a transmis, pe site-ul clubului, că a făcut recurs.
"Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu anunţă că a făcut recurs la decizia Comisiei de Disciplină și Etică a FRF din ședința din 17 august, cu privire la refuzul acordării certificatului de participarea Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu la Campionatul Național Liga a doua", reacţionat gorjenii.
UTA şi FC Argeş sunt echipele care au promovat în Liga 1. CS Mioveni a fost învinsă de Chindia Târgovişte la baraj şi rămâne să se lupte cu Rapid şi Petrolul.
- Decizie importantă luată de Comisia de Disciplină
- Comunicatul emis de FRF
- Conducătorii clubului au făcut recurs
- WTT Champions Yokohoama 2026 se vede în AntenaPLAY (4-9 august)
- AC Milan - Inter, e pe 5 august, de la ora 14:05, în AntenaPLAY
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB
- Noul stadion Dinamo ar putea găzdui o finală de cupă europeană: „Am discutat cu Lupescu”
- Dorinel Munteanu i-a desființat pe cei de la Hermannstadt: „Investitori de carton”
- Edi Iordănescu a făcut anunțul despre viitorul său. Ce spune despre o posibilă revenire în Liga 1

































