Închide meniul

Fanii din DDB "au luat foc"! Suporterii, daţi la o parte de Negoiţă de la negocierile cu spaniolii

Antena Sport Publicat: 12 august 2020, 15:44 / Actualizat: 12 mai 2021, 10:11

Comentarii
Fanii din DDB "au luat foc"! Suporterii, daţi la o parte de Negoiţă de la negocierile cu spaniolii

Suporterii dinamovişti

Fanii susţin că au semnat un memorandum cu cei din conducerea clubului prin care board-ul DDB trebuie să fie informat de orice negociere care are loc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Comunicatul remis de suporterii din DDB

"Câteva precizări cu privire la vizita spaniolilor la București:

1. Confirmăm faptul că spaniolii care duc tratative pentru preluarea clubului se află astăzi la București.

2. Reprezentanții suporterilor nu au fost invitați la discuții în această ocazie, la fel cum nu au fost invitați nici cu ocazia vizitei precedente.

3. Din partea noastră li s-a transmis în repetate rânduri, pe toate căile, începând de acum două luni, pe toate căile că ne dorim să îi cunoaștem și să avem un dialog.

Reclamă
Reclamă

4. Între ProgramDDB și FC Dinamo 1948 a fost semnat un memorandum prin care clubul își asumă obligația de a nu negocia cu terți, fără ca boardul DDB să fie informat.

Nu am activat clauzele acestui memorandum, pentru a nu bloca discuțiile cu alți investitori, care pot fi o soluție benefică pentru Dinamo.

Dar dorim să fie respectat acest memorandum înainte de a se lua decizii importante pentru viitorul clubului.

Reclamă

5. După cum ați văzut, încercăm să vă ținem la curent cu tot ce se întâmplă important în viață Clubului Dinamo. Întrucât nu am avut ocazia să îi cunoaștem, nu vă putem spune prea multe despre ei.

6. Am ținut să facem aceste precizări, pentru ca, în cazul unui eșec al negocierilor dintre Ionuț Negoiță și grupul spaniol, să nu se acrediteze ideea că suporterii au avut vreun amestec.

Fanii DDB sunt nemulţumiţi de atitudinea conducerii clubului

7. Vă reamintim că poziția afirmată în mod public de către noi este de deschidere față de orice investitor serios, care ne va prezenta un proiect prin care se urmărește performanța.

8. Considerăm că în perioada aceasta, cel mai important capital al lui Dinamo sunt suporterii.

De aceea, credem că trebuie să se țină cont de ei, indiferent dacă sunt acționari sau nu, dar cu atât mai mult cu cât aceștia dețin o parte importantă din club, iar Dinamo încă există datorită lor.

9. Am fi bucuroși să se materializeze această tranzacție, doar în măsura în care aceste persoane își vor arăta în mod cât se poate de transparent bunele intenții și capacitatea de a investi în FC Dinamo 1948.

Vă mulțimim tuturor pentru încredere și vă asigurăm că singurul nostru interes este BINELE LUI DINAMO", se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook, Peluza Cătălin Hîldan.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va mai prinde Louis Munteanu echipa naţională după transferul la DC United
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:46 5 ian.
“Am dat ordin!” Gigi Becali l-a comparat cu Hagi şi s-a convins: “E pariul meu! Să fie luat”
23:25 5 ian.
“Să meargă la puşcărie!” Laszlo Balint a răbufnit: “E de neiertat”
22:47 5 ian.
Egipt s-a calificat cu emoţii în sferturi la Cupa Africii! Cea mai mare notă la Benin a primit-o un jucător din Liga 1
22:34 5 ian.
VideoJurnal Antena Sport | Ianis Zicu vrea un campionat cu 18 echipe
22:30 5 ian.
VideoJurnal Antena Sport | Matilda îi calcă pe urme lui Cătălin Smărăndescu
22:27 5 ian.
VideoJurnal Antena Sport | Kopic este bun să îşi dea amendă singur
1 Ofertă uriaşă pentru Universitatea Craiova, pentru Steven Nsimba! Anunţ de ultimă oră 2 Gigi Becali a anunțat un nou transfer la FCSB. „Ordinul” dat în direct: „Dăm bani, nu e problemă” 3 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Cosmin Contra și-a adus jucător de națională 4 Cristi Chivu, descris de italieni în doar trei cuvinte după ce Inter a dat recital în primul meci din 2026 5 Universitatea Craiova a anunţat primul transfer al anului: “Unul dintre cei mai valoroşi” 6 Cu ce se ocupă românii care l-au surclasat pe Ion Ţiriac în topul ierarhiei miliardarilor anunţat de americani
Citește și