Ovidiu Popescu va avea o sarcină dificilă în derby. Pe partea lui se va dule acu Ciprian Deac, unul dintre cei mai buni jucători din Liga 1.
Popescu a ajuns să joace funbdaş stânga după ce Panţîru şi Soiledis s-au accidentat, iar Momcilovic şi Alexandru Stan au fost traşi pe linie moartă din ordinul lui Gigi Becali.
”Riscă să fie un cobai. Va fi o premieră, nu l-am mai văzut niciodată acolo. El este un fotbalist bun, cu inteligență în joc, dar eu nu cred că un jucător poate evolua pe patru sau cinci posturi. E greu să dai randament și să ai un nivel ridicat pe atâtea poziții”, a declarat Florin Bratu la Digisport.
Vintilă nu îşi face griji, chiar dacă a rămas fără trei titulari din defensivă
"Avem jucători polivalenţi, iar eu, în filosofia mea, vreau ca jucătorii să poată juca pe mai multe posturi, să aibă soluţii în timpul jocului. Să intre ori fundaş, ori mijlocaş. Ovidiu Popescu este o soluţie foarte bună şi vom vedea până la ora meciului care va fi decizia finală. El consider că este o soluţie viabilă şi nu este o improvizaţie", a declarat Bogdan Vintilă.
- CFR Cluj - FCSB este derby-ul etapei
- FCSB, decimată de accidentări
- Bogdan Vintilă este încrezător înainte de derby
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Gabi Tamaş, decizie radicală în fotbalul românesc: „Mi-am dat seama că nu pot ajuta”
- Un nou scandal de identitate în fotbalul din România! „Ne-am trezit peste noapte în marii salvatori”
- Nae Ungureanu a murit la 69 de ani. Legenda Craiovei Maxima a câștigat 2 titluri și 3 Cupe cu Universitatea
- Vlad Chiricheș la Dinamo? Cum ar răspunde ofertei din partea „câinilor” și ce rămâne marea sa dezamăgire
- Adrian Mititelu deschide proces la TAS după ce l-a pierdut gratis pe Bauza! Suma uriaşă pe care o cere: „Şi-au asumat”
































