"Am văzut cum premierul Ponta apare în poză cu președinții să mă curețe. Ar fi trebuit că după toate procesele să mi dea banii înapoi, cei cheltuiți pe procese. A fost un puci al premierului Ponta și al lui Dragnea. Acum a venit confirmarea.
M-a sunat și un arbitru care mi-a spus că au mai fost doi președinți care au făcut poze și încă nu au apărut. Un președinte are poză din lift cu Ponta, Dragnea, patronul și președintele unei echipe. Are și el poza. Erau în lift când le-a promis amnistie fiscală să nu fiu eu ales.
M-a sunat azi (n.r. sâmbătă, 30 mai) Porumboiu, care a votat cu Gino, mi-a spus: «Da, domne, Ponta te-a curățat». Azi mi-a spus, când mi-a urat la mulți ani. La România TV, când ne-am intersectat, Ponta a recunoscut și nu regretă. Era că un act de bravură, cât de tare a fost el.
I-am spus: «Bine, mă, nenorocitule, nu sunt supărat că m-ai dat afară de la Ligă, ci pentru că m-ai băgat la pușcărie nevinovat». A spus că nu a știut, dar mințea. Știa că Gino s-a constiuit parte civilă în fals. Să mă bage la pușcărie.
Atunci el a mai vrut să spună ceva, dar dacă nu se oprea pusesem mâna pe un scaun și-l alergam prin toată televiziunea lor. Gino m-a avertizat că dacă nu-l las pe Ponta în pace până luni mă arestează și până luni m-au luat, dar am avut noroc cu judecătorii care au avut nevoie de probe.
Lui Porumboiu i-au dat amendă de 17 milioane de euro pentru 17 vaci. Se judecă și în zilele noastre. Ponta îl avea naș pe Maior, șeful securității și din altă căsătorie îl avea naș pe Oprea. Când ai doi asemenea nași și ești prim-ministru poți să iei gâtul oricui. Când îl văd la televizor… minte mai mult decât mănâncă. Cum să-l cred când știu ce a făcut”, a spus Dumitru Dragomir, la Radio Sport 1.
Dragomir a fost condamnat la 7 ani de închisoare fiind acuzat de evaziune fiscală. Trei ani mai târziu a fost condamnat pentru luare de mită. Ulterior, a fost achitat.
- Dragomir l-a acuzat pe Victor Ponta
- Dragomir a fost condamnat la 7 ani de închisoare
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Adrian Mititelu deschide proces la TAS după ce l-a pierdut gratis pe Bauza! Suma uriaşă pe care o cere: „Şi-au asumat”
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii

































