Francezul de 26 de ani a știut să se facă remarcat. Vârful lui Dan Petrescu a înscris nu mai puțin de 6 goluri în preliminariile UEFA Champions League. A fost de neoprit cu Celtic, Maccabi Tel Aviv și Astana.
Billel Omrani, țintă pentru echipele din Ligue 1
Chiar jurnaliștii de la France Football au îndreptat privirile spre atacantul lui CFR Cluj. L-au inclus printre cei mai buni cinci jucători care ar putea fi „o afacere” pentru echipele din Ligue 1.
„Este un alt om, un alt fotbalist. S-a transformat în România, la CFR Cluj, şi a făcut uitați primii săi ani la OM. Din 2016, a contribuit masiv la bunul mers al clubului (două titluri și o Supercupă României). A fost cel mai important om al CFR-ului în preliminariile europene, cu şase goluri în opt partide.
Ajuns la maturitate, jucătorul lansat în Ligue 1 de Bielsa poate spera la mai mult acum. Are 26 de ani, mai are contract cu CFR până în 2021, iar valorea sa de piaţă e cuprinsă între 2 și 3 milioane de euro! E gata de o reîntoarcere triumfătoare în Ligue 1?„, este prezentarea lui Omrani din France Football.
Billel a înscris 6 goluri în această ediție din campionatul României. Este aproape de a câștiga al treilea titlu consecutiv cu gruparea din Gruia.
Pandemia de Covid-19 ar putea schimba total piața transferurilor și cresc șansele ca Omrani să se dueleze cu Neymar sau Mbappe. Echipele din Ligue 1 au suferit pierderi uriașe după întreruperea prematură a competiției interne și, deși anumite grupări au încercat să-și echilibreze bugetele prin noi parteneriate de imagine cu platforme asiatice de e-commerce sau rețele de online casino ohne oasis care vizează publicul internațional, majoritatea nu mai sunt dispuse să ofere sume uriașe pe piața de mercato.
CFR Cluj a primit chiar și în luna ianuarie o ofertă importantă pentru Omrani. Brighton a fost dispusă să plătească 3.5 milioane de euro pentru a-l aduce în Premier League. Ardelenii au ținut însă de preț și nu au vrut să-i dea drumul pentru o sumă mai mică de 4.5 milioane de euro.
- Omrani mai are contract cu CFR până în 2021
- Atacantul francez a înscris 6 goluri în acest sezon din Liga 1
- A marcat de 7 ori în preliminariile Champions League
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Numele transferului pregătit de Gigi Becali la FCSB a ajuns în presa străină
- Motivul pentru care jucătorul de 900.000 de euro luat de Gigi Becali la FCSB nu prinde lotul
- Victorie pentru componenţii Steaua 86! Câştigătorii Cupei Campionilor Europeni, tot mai aproape de indemnizaţii de merit
- Fostul jucător de la FCSB râde de Gigi Becali: „Lăsați-l, de ce vă băgați peste el?”
- „Acreditarea nu trebuie să devină un instrument de presiune asupra jurnaliștilor” Avertismentul APS după ultimele incidente


































