Bergodi a anunțat, pe facebook-ul grupării din Bănie, că aduce titlul pe Oblemenco. Acesta este obiectivul pe care i l-a stabilit Mihai Rotaru. Fostul tehnician de la FC Voluntari asigură că are tot ce îi trebuie pentru a da marea lovitură.
Cristiano Bergodi le face pe plac fanilor Universității Craiova
Cristiano Bergodi vrea să reușească la Craiova ceea ce nu a izbutit la FCSB sau Rapid. Pauza cauzată de pandemie poate fi în favoarea lui.
"Normal, eu am venit să ne luptăm pentru titlu. Suntem la numai patru puncte de CFR Cluj, la egalitate cu FCSB, și e normal că ne gândim la titlu. Oricum, este și o situație în care pot apărea surprize. Au trecut 2-3 luni de când a început pandemia și nu se știe cum s-au pregătit jucătorii în această perioadă!
Putem lupta pentru titlu. Urmează un campionat mic, de 8 meciuri, și normal că trebuie să dăm 100% ca să reducem distanța față de CFR. Cred că Craiova are aceeași șansă la titlu pe care o au și celelalte echipe", a declarat noul antrenor al oltenilor.
Bergodi mai are de așteptat până să poată ține primele antrenamente la noua lui echipă. Vine peste câteva zile la Craiova, dar va fi băgat în carantină.
"Eu cred că în 4-5 săptămâni se poate recupera 80-90% din condiția fizică pe care o aveau jucătorii în trecut. Nu este ușor când te antrenzi acasă, fără minge. Știu că echipa a început deja să se antreneze și mă bucură acest lucru. Vin și eu săptămâna viitoare. Normal, voi intra în carantină pentru că mă întorc din Italia. Dar voi supraveghea antrenamentele jucătorilor cu ajutorul colaboratorilor", a dezvăluit Bergodi.
- Cristiano Bergodi, convins că o face campioană pe Craiova
- Antrenorul italian l-a înlocuit pe Corneliu Papură
- Oltenii au cu patru puncte mai puțin decât CFR Cluj
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB
- Noul stadion Dinamo ar putea găzdui o finală de cupă europeană: „Am discutat cu Lupescu”

































