Prima reacție a lui Edi Iordănescu, antrenorul pe care Mihai Rotaru îl vrea la Universitatea Craiova, în locul lui Papură
“Nu mă puneti să comentez tot ce apare în spaţiul public. Nu negociez cu nimeni. Până la data de 30 iunie am contract cu Gaz Metan. Vorbim atunci. O zi buna!”, a spus Iordănescu, la Digi Sport.
Edi Iordănescu a mai fost de două ori aproape de Universitatea Craiova
Tehnicianul de 41 de ani a mai fost în cărți pentru preluarea Craiovei, în 2016 și la începutul acestui an. Prima oară, totul a căzut după ce Edi a cerut o clauză de 200.000 de euro, în cazul unei rezilieri unilaterale.
Rotaru nu a fost de acord, dar, la începutul lui 2020, omul de afaceri și-a adus din nou aminte de Iordănescu. De această dată, Mărginean a fost cel care s-a opus, cerând 200.000 de euro pentru despărțirea de antrenor, susține sursa citată.
Edi Iordănescu și-a anunțat deja despărțirea de Gaz Metan și rămâne de văzut dacă va ajunge să o conducă pe Universitatea Craiova, echipă cu care s-ar putea bate pentru cupele europene.