“Nu mă puneti să comentez tot ce apare în spaţiul public. Nu negociez cu nimeni. Până la data de 30 iunie am contract cu Gaz Metan. Vorbim atunci. O zi buna!”, a spus Iordănescu, la Digi Sport.
Edi Iordănescu a mai fost de două ori aproape de Universitatea Craiova
Tehnicianul de 41 de ani a mai fost în cărți pentru preluarea Craiovei, în 2016 și la începutul acestui an. Prima oară, totul a căzut după ce Edi a cerut o clauză de 200.000 de euro, în cazul unei rezilieri unilaterale.
Rotaru nu a fost de acord, dar, la începutul lui 2020, omul de afaceri și-a adus din nou aminte de Iordănescu. De această dată, Mărginean a fost cel care s-a opus, cerând 200.000 de euro pentru despărțirea de antrenor, susține sursa citată.
Edi Iordănescu și-a anunțat deja despărțirea de Gaz Metan și rămâne de văzut dacă va ajunge să o conducă pe Universitatea Craiova, echipă cu care s-ar putea bate pentru cupele europene.
- Corneliu Papură și-a dat demisia de la Universitatea Craiova
- Edi Iordănescu este aproape de preluarea echipei din Bănie
- Iordănescu mai are contract cu Gaz Metan până pe 30 iunie 2020
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Ilie Dumitrescu l-a comparat pe Andrei Şucu cu Florin Răducioiu, imediat după golul din Rapid – FC Argeş 3-1
- Numele transferului pregătit de Gigi Becali la FCSB a ajuns în presa străină
- Motivul pentru care jucătorul de 900.000 de euro luat de Gigi Becali la FCSB nu prinde lotul
- Victorie pentru componenţii Steaua 86! Câştigătorii Cupei Campionilor Europeni, tot mai aproape de indemnizaţii de merit
- Fostul jucător de la FCSB râde de Gigi Becali: „Lăsați-l, de ce vă băgați peste el?”
































