"Da, sunt de acord cu intenția Asociației ADPD, astfel că le-am transmis reprezentanților ADPD un mail prin care îi învit să semnăm, marți după Paște, contractul de vânzare-cumpărare al pachetului de acțiuni. Am vorbit deja cu notarul să pregatească actele”, a declarat Ionuț Negoiță pentru ProSport.
Negoiță a acceptat oferta de 1 leu de la ADPD
Asociația Dinamoviști pentru Dinamo, din care face parte și Cornel Dinu, i-a transmis de vineri o scrisoare deschisă lui Ionuț Negoiță și o ofertă de 1 leu în schimbul pachetului majoritar al clubului. Finanțatorul din Ștefan cel Mare a spus în dese rânduri că este gata să se despartă de club în schimbul acestei sume.
"Domnule Ionuț Negoiță,
Gândeşte înţelept, este momentul să te retragi așa cum ai promis!
Nu putem trăi la nesfârșit cu fața la trecut și cu spatele la viitor.
În aceste vremuri grele din viața lui Dinamo este imperios necesar să ne luăm destinul în propriile mâini, să luptăm pentru ceea ce nouă ne aparține, să ne luăm Dinamo înapoi!
Ne-am săturat de pseudo investitorii care au sabotat clubul ani și ani la rând, care și-au umplut conturile pe spatele lui Dinamo, devenită paravan pentru afacerile lor dubioase, în timp ce fotbalul dinamovist a ajuns la un minim istoric", se arată în comunicatul de pe Facebook al ADPD.
- Ionuț Negoiță a acceptat oferta ADPD
- Finanțatorul dinamovist a declarat că marți va semna actele
- Asociația Dinamoviști pentru Dinamo a oferit suma de 1 leu pentru acțiunile lui Negoiță
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Premieră mondială: FRF anunță introducerea cartonașului negru în fotbal! Nu va fi acordat jucătorilor
- Gabi Tamaş, decizie radicală în fotbalul românesc: „Mi-am dat seama că nu pot ajuta”
- Un nou scandal de identitate în fotbalul din România! „Ne-am trezit peste noapte în marii salvatori”
- Nae Ungureanu a murit la 69 de ani. Legenda Craiovei Maxima a câștigat 2 titluri și 3 Cupe cu Universitatea
- Vlad Chiricheș la Dinamo? Cum ar răspunde ofertei din partea „câinilor” și ce rămâne marea sa dezamăgire

































