Video

VIDEO EXCLUSIV | Maghiarii s-au întrecut pe ei! Academia de zece milioane de euro care l-a lăsat mască chiar şi pe "Regele" Hagi: "A fost foarte încântat!"

Dragoș Vasile Publicat: 23 martie 2021, 17:42 / Actualizat: 12 mai 2021, 12:18

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Zece milioane de euro a băgat guvernul maghiar în Academia de Fotbal de la Budapesta. Ungurii se mândresc că e cea mai tare din Europa de Est.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Peste o sută de copii au parte de condiţii ultra-moderne şi se antrenează în complexul cu opt terenuri de fotbal. Academia se află chiar lângă stadionul de 8.000 de locuri, care va fi inaugurat de tineretul lui Mutu, la EURO.

"Hagi a fost aici, la un meci între juniorii Viitorului şi cei de la Honved şi a fost foarte încântat!", a declarat Richard Gaal, directorul Academiei Honved, pentru AntenaSport.

România, favorită în meciul cu Ungaria

Fostul atacant de la Astra şi Iaşi, Raymond Lukacs, a ajuns să joace în liga a două de la unguri. Nu s-ar mai întoarce în România. În Ungaria nu se întârzie o zi salariul.

"Vreo 10-12 ani de zile, cât am jucat în România, nu ştiu dacă am luat salariul de trei ori la timp", îşi aminteşte Raymond Lukacs.

Reclamă
Reclamă

Născut la Oradea, Lukacs pariază pe România în meciul cu Ungaria de la EURO U21: "Cred că n-o să fie probleme cu Ungaria, cred că o să batem Ungaria la pas!", e categoric atacantul.

Adrian Mutu nu are frică de nimeni la EURO U21

Nici Adrian Mutu, selecţionerul naţionalei de tineret, nu are emoţii la Campionatul European de Tineret. "Avem genii în echipă!", spune "Briliantul", care şi-a propus să ducă România U21 până în marea finală.

Programul României U21 la Campionatul European 2021

Faza grupelor va avea loc în perioada 24-31 martie 2021, în timp ce fazele eliminatorii se vor disputa între 31 mai şi 6 iunie 2021.

Reclamă
  • 24 martie, 22:00: România – Olanda;
  • 27 martie, 19:00: Ungaria – România;
  • 30 martie, 19:00: Germania – România.
Înapoi la Homepage
Reclamă

Câte medalii de aur va câştiga David Popovici la Campionatele Europene?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
18:27

Rapid, reacție oficială după ce Rareș Ilie a refuzat să revină în Giulești: „A avut o teamă”

18:14

Gigi Becali, anunţ surpriză despre Daniel Pancu: „Rar găsești așa ca el”

17:49

A picat transferul lui Karlo Muhar la FCSB! Cine s-a opus mutării

17:33

Surpriză: arbitrul delegat să conducă Rapid – Dinamo, derby-ul etapei a 5-a din Liga 1

17:30

Semnează pe patru luni cu FCSB şi transferul e deja criticat: „N-am mai auzit”

17:03

Cristi Chivu a dat lovitura! Stoperul din Premier League semnează cu Inter

1 Hansi Flick nu are milă! Șase jucători, out de la antrenament și liberi să plece de la Barcelona 2 Video„Aşa nu mai putem să jucăm” Scandal cu arbitrul la meciul lui Bernadette Szocs: „Încearcă să te concentrezi mai mult pe meci!” 3 UPDATEGigi Becali a dat lovitura! Fostul atacant din Liga 1 a ajuns, în sfârşit, la FCSB: „L-am luat” 4 VideoJurnal Antena Sport | E foame de fotbal în arenă 5 Universitatea Craiova și-a aflat adversara din playoff-ul Europa League, dacă trece de KuPS 6 Poliția a gǎsit 86kg de droguri în autocarul echipei! Situație incredibilă la un club uriaș din fotbal
Citește și