Tehnicianul grec Marinos Ouzounidis a fost sincer după calificarea Universității Craiova în finala Cupei României.
„După rezultatul din tur, era clar că vom ajunge în finală. Am folosit jucători care nu prea au mai evoluat. De unii sunt mulţumit, de alţii nu.
Normal că nu au avut ritmul dorit, au jucat pentru prima dată împreună. Am făcut cadouri la golurile adversarilor.
Suntem mulţumiţi că jucăm în finală. Am jucat multe finale în cariera mea. Sunt importante doar dacă le câştigi. E un singur meci, nu ştii ce se va întâmpla”, a spus Marinos Ouzounidis, după remiza dintre Viitorul Tg. Jiu şi Universitatea Craiova, 2-2, care a adus calificarea echipei sale în finala Cupei României.
Marinos Ouzounidis, sincer după calificarea Universității Craiova în finala Cupei României: „Titlul nu mai e posibil”
Ouzounidis nici nu concepe să fie demis, deşi spune că titlul este deja ratat. Grecul spune că nu este interesat de lupta dintre CFR Cluj şi FCSB.
„Titlul nu mai e posibil. Am ajuns în această poziţie din cauza greşelilor noastre. Dar am înţeles nişte lucruri pentru sezonul viitor.
Meciurile cu CFR şi FCSB trebuie să le jucăm pentru noi şi să ne pregătim pentru finală”, a mai declarat Ouzounidis la Digisport.
Craiova şi Astra vor juca finala Cupei României
Craiova şi Astra se vor înfrunta în finala Cupei României, pe 22 mai, pe stadionul „Ilie Oană”, din Ploieşti.
Oltenii speră aducă a 7-a Cupă în vitrina clubului. Ultimul succes datează din 2018.
Calificarea a venit după un egal chinuit pe terenul unei echipe din play-out-ul ligii secunde. A contat victoria cu 3-0 din tur.
- Viitorul Tg. Jiu – Craiova 2-2
- Oltenii vor juca finala, pe 22 mai, cu Astra
- Deportivo La Coruna - Real Madrid e live în AntenaPLAY, pe 12 august, de la ora 22:00
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- „O mare problemă” Ce i-a transmis selecţionerul Gică Hagi lui Adi Ilie înainte de debutul „Regelui” într-un meci oficial
- Hansi Flick nu are milă! Șase jucători, out de la antrenament și liberi să plece de la Barcelona
- Moment incredibil la primul meci al lui Klopp pe banca naționalei! De 25 de ani, fanii nu au putut face asta
- OFICIAL | Dinamo a prezentat noul transfer! Lovitură reuşită de alb-roşii în plin mercato
- Avertisment incredibil pentru Salah în Turcia: „Un lucru este cert!”

































