“Am avut ofertă să mă întorc în Arabia Saudită!” Răzvan Lucescu a refuzat fără să stea pe gânduri: “Nu pot să mai merg acolo”

Valentin Pîrcălabu Publicat: 1 iunie 2021, 12:17

Comentarii
Am avut ofertă să mă întorc în Arabia Saudită! Răzvan Lucescu a refuzat fără să stea pe gânduri: Nu pot să mai merg acolo

Profimedia

Răzvan Lucescu a refuzat ofertă de la arabi pentru a reveni la PAOK Salonic, echipă pe banca căreia a scris istorie. Lucescu Junior a dezvăluit că a mai fost dorit şi la arabi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ultima experienţă ca antrenor a lui Răzvan Lucescu a fost tot la arabi. Românul a antrenat-o pe Al Hilal între 2019 şi 2021, echipă cu care a câştigat titlul şi Liga Campionilor Asiei. Lucescu putea reveni şi acum în Zona Golfului, însă a refuzat. Tehnicianul român a explicat şi care au fost motivele.

Răzvan Lucescu a refuzat ofertă de la arabi

Am avut ofertă să mă întorc în Arabia Saudită, dar am refuzat. Nu renunţ la zona arabă, dar cred că, în următoarea perioadă, nu pot să mai merg acolo, pentru că am câştigat absolut tot. Orice pas făcut în această perioadă în zona arabă este un pas în spate“, a spus Răzvan Lucescu.

Răzvan Lucescu a vorbit şi despre lucrul care l-a deranjat cel mai mult în ultimii ani. În momentul în care a decis să plece de la PAOK la Al Hilal, Răzvan Lucescu a fost acuzat că

Am fost acuzat atunci că am plecat pentru bani. M-a durut foarte tare. Am plecat cu avionul la Paris să semnez cu Al Hilal, pentru că la Paris am semnat, şi când m-am întors la aeroport, unde-mi lăsasem maşina, era portarul. Mi-a zis ‘Băi omule ce-ai făcut că toată lumea te înjură?’ Şi zic de ce. Păi ai plecat acum de la PAOK după ce ai avut succes, ai plecat pentru bani. Am avut oferta de la Al Hilal la doua zile după ce am câştigat Cupa, am spus că nu merg pentru că vreau să termin şi al treilea an de contract. În Grecia s-a mers pe ideea că am plecat pentru bani.

Reclamă
Reclamă

Au fost nişte discuţii, am şi spus că dacă nu reuşim să cădem de acord acum, eram puţin dezamăgit. Când a venit această ofertă, am spus că e mai bine să ne despărţim pentru că probabil vom avea probleme între noi. Salariul a fost unul foarte bun, nu pot nega”, a mai spus Răzvan Lucescu la Telekomsport.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ştim toate echipele calificate la World Cup 2026. Cine va câştiga trofeul?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
13:30

Mircea Lucescu va avea un nou rol la FRF. Anunţul lui Răzvan Burleanu: “Își dorește să ajute fotbalul românesc”

13:21

Lamine Yamal nu prinde top 5. Salariile uriaşe pe care le au starurile din La Liga

13:14

Foto„Căpcăunul” lui CFR Cluj revine în Europa ca antrenor și se pregătește de Champions League: „Orice efort e răsplătit!”

13:06

Ioan Ovidiu Sabău, sunat de Răzvan Burleanu. Ce i-a propus preşedintele FRF: “Am fost nevoit”

12:54

Ar fi încă o lovitură teribilă pentru Italia! Ceferin o ameninţă că poate pierde organizarea EURO 2032

12:41

Florin Talpan, făcut praf: “Zici că e o babă în piață, care negociază prețul la ceapă”

1 EXCLUSIV“Ne facem de râs, e o ruşine” Andrei Raţiu a răspuns şi acuzaţiilor la adresa lui legate de Mircea Lucescu! 2 Filipe Coelho a semnat! Anunţul despre antrenorul Universităţii Craiova: “Mult succes” 3 Gigi Becali pierde dreptul de a folosi numele Steaua și procesul pentru 37 de milioane de euro. Decizia luată de CCR 4 Declaraţia incredibilă a preşedintelui Federaţiei Italiene după dezastrul din Bosnia! Jignire uriaşă 5 3 jucători, OUT de la FCSB! Decizia luată de Mirel Rădoi 6 Universitatea Craiova dă lovitura! Jucătorul care pleacă în Bundesliga pe 3 milioane de euro: “Negocieri avansate”
Citește și