Apără Diegooo! La 50 de ani a revenit în poarta unei echipe de primă divizie!!!

Cătălin Oprișan Publicat: 1 iunie 2021, 13:57

Comentarii
Apără Diegooo! La 50 de ani a revenit în poarta unei echipe de primă divizie!!!

Diego Moyano a debutat în sezonul 1994-1995 în handbalul mare

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

”Când mă văd prima oară la antrenamente, celor tineri le cam tremură mâna. Îi simt, au, așa, o rușine, să nu cumva să mă lovească. Apoi, le trece. Într-o săptămână se obișnuiesc!”. Așa începe să povestească Diego Moyano. Omul are 50 de ani, patru luni și 130 de zile în momentul în care dă cep vorbelor. De două săptămâni a intrat în poarta echipei de handbal masculin Antequera, iar intenția lui este să continue și în sezonul viitor. ”Am jucat contra lui Talant Dușebaev pe vremea când acesta era un zeu, acum o fac contra fiilor lui”, adaugă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ultima dată a evoluat în ASOBAL, liga spaniolă de handbal, în 2018. Deja era ”bunicul” competiției, dar nu se gândea că va prinde o jumătate de secol de viață în fața punctului de la 7 metri. ”Nu fac niciun exces, dar nici nu mă privez de nimic. Sunt activ în vacanțe. Dacă trebuie să mănânc paste, mănânc paste. Dacă trebuie carne, atunci, carne!”, completează.

A stat pe bară un an și jumătate!

S-a retras, oficial, la 45. Un an și jumătate n-a jucat. Terminase la Guadalajara, gata! Dar un prieten a insitat să revină. Se antrena la Alicante, orașul de baștină, iar în weekenduri zbura în Galicia, pentru meciurile oficiale. Devenise echipierul celor de la Cangas, o grupare aflată într-o situație critică. ”A fost greu pentru mine, dar m-au solicitat măcar pentru retur. Trăiam afară din Alicante, soția mea lucra iar eu trebuia să am grijă de cei mici. I-am refuzat de două ori… A treia oară am fost de acord să găsim o soluție.”

De luni până miercuri mă antrenam cu cei de la San Juan, care erau în a doua ligă, aproape de casa mea. Apoi, joi, zburam în Galicia. Aterizam în miezul zilei, antrenament. Vineri, la fel! Sâmbătă jucam, duminică mă întorceam. Jumătate de sezon am făcut așa. Ei aveau mai mare încredere în mine decât aveam eu. Vreo trei săptămâni mi-a luat până am priceput asta!

Apără Diegooo! La 50 de ani a revenit în poartă!

Când cei de la Antequera, unde evoluase 2011-2012, l-au sunat. Prima oară le-a spus ”NU”. ”Niciodată nu mi-am planificat parcursul în handbal, dar era clar că nu puteam continua. ”Așa am făcut și la 18, când am refuzat o echipă. Am plecat să studiez Educație Fizică în Granada. Finalmente, tot la handbal am ajuns”, glumește.

21 de ani ca jucător profesionist, 18 ani la echipe de ASOBAL. 15 la număr, de valoare medie. ”Bronz” cu naționala Spaniei la Jocurile Mediteraneene de la Bari, în 1997, cinci prezențe la echipă. Trei participări în cupele europene, șapte în Cupa Spaniei. La aproape 50 de ani și jumătate, Diego Moyano continuă alergarea.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Va reuși Marius Baciu să ducă FCSB în preliminariile Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
10:47

Mihai Stoica anunţă două transferuri la FCSB: “Pe unul îl ştie şi Gigi”

10:43

VideoOklahoma City Thunder a egalat la 1 finala Conferinței de Vest cu San Antonio Spurs. 30 de puncte pentru “SGA”

10:18

Jucătorul aflat pe lista lui Cristi Chivu a vorbit despre viitorul său: “Milano e un oraș foarte frumos”

10:00

Emiliano Martinez a jucat finala Europa League cu un deget rupt

9:45

Bernardo Silva şi-a anunţat oficial despărţirea de Manchester City

9:41

Dinamo, gata să dea lovitura în mercato-ul din vară: “Avem discuții cu 3 jucători de afară”

1 Transfer de Liga Campionilor pentru Al-Hamlawi. Suma oferită pentru jucătorul Universității Craiova 2 Dinamo a făcut un transfer de la FC Argeș. Mutare surpriză 3 Presa din Rusia anunță cine îl înlocuiește pe Răzvan Lucescu la PAOK 4 LPF a decis când se joacă Dinamo – FCSB / Botoșani, finala barajului pentru Conference League 5 Decizia luată de Florinel Coman în privinţa întoarcerii la FCSB! 6 Universitatea Craiova a ofertat un jucător de la U Cluj înainte de finala pentru campionat
Citește și