Gigi Becali, anunț de ultimă oră privind transferul lui Bogdan Stancu. Finanțatorul de la FCSB pune presiune pe atacant. Bogdan Stancu a anunțat că-i dă răspunsul după 15.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gigi Becali, anunț de ultimă oră privind transferul lui Bogdan Stancu

Becali susține că nu-l va aștepta să se hotărască el. Stancu a mai evoluat pentru roș-albaștri între 2008 și 2011.

”Stancu îmi dă răspunsul pe 15, eu nu stau după el. Nu stau eu până pe 15 după el”, a declarat Gigi Becali pentru AS.ro.

Pe de altă parte, presa din Turcia susține că Bogdan Stancu va reveni în țara natală.

”Bogdan Stancu, cel care a jucat mulţi ani în Superliga, se întoarce în ţara sa. Atacantul român de 33 de ani, care a jucat la Galatasaray, Ordusport, Bursaspor şi Genclerbirligi se întoarce la Steaua Bucureşti (n.r. FCSB)”, scriu cei de la Fotomac.

Ce se întâmplă cu transferul lui Budescu la FCSB

Gigi Becali a vorbit și despre posibila sosire a lui Costantin Budescu la FCSB. Patronul roș-albaștrilor e convins că ”magicianul” va veni la formația sa, dacă va rămâne liber de contract.

”Budescu nu știe nimic. Nu știe ce o să facă, stiu doar că dacă rămâne liber vine la mine”, a mai spus Becali.

Ajuns la 32 de ani, Budescu a mai evoluat pentru FCSB între 2017 și 2018. Mijlocașul ofensiv mai are un an de zile contract cu arabii de la Damac. 2.000.000 de euro este cota de piață a lui Budi.

  • AS.ro LIVE, emisiunea moderată de Cătălin Oprişan, este LIVE de luni până vineri, de la ora 10:30, pe pagina www.as.ro/live, dar și pe Facebook/AntenaSport și Youtube/Antenasport. Edițiile integrale pot fi urmărite pe antenaplay.ro.