Alexandra Predescu şi Iulian Teodosiu au devenit campioni naţionali la spadă, respectiv sabie. Scrimera Alexandra Predescu (CSA Steaua Bucureşti) a câştigat titlul de campioană naţională individuală la spadă, după ce a învins-o în finală pe Bianca Benea (CSM Oradea) cu 15-6, sâmbătă, la Satu Mare.
Pe treapta a treia a podiumului s-au clasat Greta Vereş (CSA Steaua) şi Ana Tomşa (CS Satu Mare). În semifinale, Predescu a trecut cu 11-10 de Vereş, iar Benea a învins-o pe Tomşa cu 15-7. La întreceri au luat parte 45 de spadasine de la 11 cluburi.
Alexandra Predescu şi Iulian Teodosiu au devenit campioni naţionali la spadă, respectiv sabie
La rândul său, scrimerul Iulian Teodosiu (CS Dinamo Bucureşti) a câştigat titlul de campion naţional individual la sabie, sâmbătă, în Sala „Ana Pascu” din Bucureşti, după ce l-a învins în finală pe colegul său de club Răzvan Ursachi cu 15-4, scrie agerpres.ro.
Podiumul a fost integral ocupat de sportivi de la CS Dinamo, medalii de bronz obţinând Rareş Ailinca şi Vlad Covaliu, fiul fostului campion olimpic la sabie Mihai Covaliu, actualul preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. În semifinale, Teodosiu l-a întrecut pe Covaliu jr cu 15-9, iar Ursachi a dispus cu 15-12 de Ailinca.
La competiţie au participat 46 de sabreri de la 8 cluburi. Duminică va avea loc proba masculină de sabie pe echipe.
- Alexandra Predescu a devenit campioană naţională la spadă
- Iulian Teodosiu a devenit campion naţional la sabie
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Singura româncă din Campionatul European de Raliuri, final de drum în acest sezon
- Lotul României pentru Campionatul European de volei. Competiţia e live în AntenaPLAY
- Doliu în sportul din România. A murit Mircea Abraham
- Simone Tempestini, cel mai rapid la calificările Barum Czech Rally, etapa a cincea a Campionatului European
- Reacția Nadiei Comăneci, după ce a văzut ce s-a întâmplat cu Sabrina Voinea la Europene: „E păcat”

































