Andrei Bogaci și Horațiu Dumitrescu au fost invitații lui Dan Pavel la AS.ro LIVE! Andrei Bogaci a terminat pe locul 3 a zecea ediție a maratonului Wings For Life World Run, în timp ce Horațiu Dumitrescu este organizatorul acestui maraton.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Toate încasările obținute în cadrul acestui maraton ajung la Fundația Wings For Life, a cărei misiune e să găsească un remediu pentru leziunile măduvei spinării.

Andrei Bogaci și Horațiu Dumitrescu sunt invitații lui Dan Pavel, la AS.ro LIVE

Andrei Bogaci a alergat 63,15 kilometri, în 4 ore, ajungând pe locul 3 mondial.

„Nu mă așteptam la acest rezultat. Eu am venit să fac un antrenament și să mă distrez împreună cu toți ceilalți participanți. Pe parcurs mi-am dat seama că pot mai mult și atunci am zis că nu vreau să ratez această șansă, care poate fi o singură dată-n viață, să fii în top 10 mondial.

Datorită susținerii tuturor, am avut puterea să obțin rezultatul ăsta. Nefiind în prezent într-o formă fizică foarte bună, mi-am spus că vin să alerg o distanță mai scurtă, să pot alerga semimaratonul peste câteva zile. Dar a ieșit ceva uimitor astăzi, am ajuns la 21 kilometri, am mers către următorul pas, cel de 42 kilometri. Faptul că nu am simțit nicio durere și eram într-o condiție bună m-au determinat să alerg în continuare”, a declarat Andrei Bogaci.