David Popovici scrie istorie la Europenele de la Roma. În vârstă de doar 16 ani, el a încheiat proba de 100 de metri liber cu un rezultat uluitor: 47,30! E cel mai bun timp al anului, inclusiv în probele de seniori!

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

David Popovici, campion european şi record mondial la CE de juniori

În urmă cu două zile, David a înotat în ştafeta de 4×100 de metri liber cu 47,56. Acum, şi-a bătut propriul record cu 26 de sutimi!

Popovici a reuşit un timp mai bun chiar şi decât al rusului Kliment Kolesnikov, care a luat aurul la seniori la 100 de metri liber.

Recordul mondial absolut al probei este deţinut de Cesar Cileo. Acesta a înotat suta de metri în 46,91 secunde în vara lui 2009.

David Popovici, calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo

La doar 16 ani, David Popovici a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice. Performanţa a fost reuşită la Budapesta, la Campionatele Europene, care s-au disputat în luna mai.

La Tokyo merge şi Robert Glinţă, cel care a realizat un alt rezultat istoric în urmă cu două luni.

El a câştigat proba de 100 de metri spate tot la Campionatele Europene de la Budapesta. Glinţă a devenit primul român care reuşeşte să devină campion la seniori în această competiţie.