Echipa masculină de sabie a României a cucerit vineri medalia de argint a concursului pe echipe de la Campionatul European de Scrimă U23, de la Budapesta, devenind vicecampioana continentală a probei.
România s-a calificat în finală după ce a învins echipa Ucrainei, scor 45-40.
Echipa masculină de sabie a României a câştiga medalia de argint la Europenele U23 de la Budapesta
În ultimul act, tricolorii au înfruntat echipa Franţei, care s-a impus cu scorul de 45-40. România a cucerit astfel medalia de argint a probei şi a devenit vicecampioană europeană U23.
Componenţa formaţiei tricolore a fost următoarea: Rareş Ailinca, Matei Cîdu, Radu Niţu şi Alexandru Zmău.
Este cea de-a patra medalie cucerită de delegaţia României la această ediţie a Campionatelor Europene de Scrimă U23 de la Budapesta, după cea de aur obţinută de Radu Niţu la sabie masculin individual, şi cele două de argint adjudecate de Alexandru Zmău (sabie masculin individual) şi Sabina Martiş (sabie feminin individual).
Medaliile de bronz au revenit Italiei, care a dispus în finala mică de Ucraina cu 45-36. Echipa feminină de floretă a României (Anca Săveanu, Emilia Corbu, Andreea Dincă, Karina Vasile) a ratat medaliile de bronz, după ce a fost învinsă de Italia în finala mică, scor 44-39.
Tricolorele au dispus în sferturile de finală de Germania, cu 45-34, dar au pierdut semifinala cu Ucraina, 40-41. Titlul continental a fost adjudecat de Franţa, victorioasă în finala cu Ucraina, cu 45-28.
În proba feminină de spadă, România (Mihaela Leonte, Theodora Ion, Renata Axinte, Emma Şonţ) s-a clasat pe locul 10. România a pierdut meciul de debut, în optimi, cu 24-45 cu Polonia, apoi în turneul pentru locurile 9-16 a trecut de Suedia, cu 45-39, şi de Estonia, cu 45-44, pierzând ultimul meci (poziţiile 9-10) în faţa Israelului, cu 35-45.
Aurul a fost cucerit de Franţa, după 34-30 în finala cu Polonia, iar bronzul a revenit Italiei (45-40 cu Ungaria, în finala mică). România a ajuns la patru medalii la Europenele Under-23, una de aur şi trei de argint, toate la sabie. Radu Niţu a câştigat aurul la individual masculin, Alexandru Zmău a luat argint la individual masculin, Sabina Martiş a câştigat tot argintul, la individual feminin, iar echipa masculină a câştigat şi ea argintul.
- Echipa masculină de sabie a României a câştigat medalia de argint la Europenele U23 de la Budapesta
- Performanţă fantastică pentru sportivii din România
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Meciurile României din Liga Naţiunilor sunt exclusiv pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Doliu în sportul din România. A murit Mircea Abraham
- Simone Tempestini, cel mai rapid la calificările Barum Czech Rally, etapa a cincea a Campionatului European
- Reacția Nadiei Comăneci, după ce a văzut ce s-a întâmplat cu Sabrina Voinea la Europene: „E păcat”
- Zi neagră pentru gimnastica românească: nicio calificare în finalele Campionatului European
- Elena Zaharia a pierdut cu Kuai Man la capătul unui meci dramatic. Cele mai importante faze, în AntenaPLAY!


































